Sedentarismul arde la buzunar

O persoană care ajunge să citească acest articol, cel mai probabil se află în faza în care îşi face curaj să se apuce de sport pentru că postura de „couch potato” (sac de cartofi care îşi pierde vremea pe o canapea, în traducere liberă) nu o mai satisface şi, ca un consumator educat, se documentează înainte de a trece la treabă.

A citit deja suficiente articole până acum şi a început să se îngrijoreze când a realizat că sedentarismul poate duce, de exemplu, la îngrăşare, respectiv obezitate, boli cardiovasculare, tromboze accentuate, diabet, osteoporoză, presiune arterială, pietre la rinichi etc. La nivel psihic, sedentarismul se manifestă prin stări de anxietate şi depresie.

Din fericire, se ştie că pentru toate aceste manifestări există remedii medicale - mai puţin pentru mortalitate (un efect extrem al sedentarismului) – şi, drept urmare, tratăm punctual problema, refuzând să investigăm care sunt cauzele mai profunde pentru care am ajuns în starea respectivă.  În special în cazul sedentarilor, mulţi preferă să meargă la doctor, să facă tratamente, fără însă a face schimbări mai profunde în ceea ce priveşte stilul de viaţă.

Dacă beneficiile mult trâmbiţate ale unei vieţi mai active nu sunt argumente suficiente pentru a face un pas oricât de mic în direcţia schimbării, poate cele financiare au efect. Sedentarismul arde buzunarul, nu grăsimile. Un sedentar are cheltuieli mai mari cu  consultaţiile medicale, pastilele şi tratamentele aferente, cu benzina sau cu biletele de tramvai (mai ieftin decât abonamentul RATB nu este decât mersul pe jos...), cu cateringul (dacă o astfel de persoană nu se duce nici măcar până la restaurantul din colţ să îşi ia mancarea comandată). Un sedentar cheltuieşte mai mult cu garderoba pentru că, îngrăşându-se, este nevoit să o schimbe constant (nu sunt incluşi aici cei care folosesc 1 kilogram în plus ca scuză perfectă pentru a face noi achiziţii). Un sedentar plăteşte abonamente mai scumpe la sală ca să fie motivat să meargă la antrenamente şi totuşi nu ajunge acolo de cele mai multe ori, deci pierde bani. Un sedentar care are copii şi care acceptă să fie scutiţi de la orele de sport va trebui să investească mai multă energie şi, de ce nu, bani (în cazurile în care se ajunge la psiholog) pentru a le reda celor tineri încrederea în sine pentru că nu arată în formă la o vârstă la care ar trebui să fie astfel. 

Sigur, vor exista persoane care vor susţine că, dimpotrivă, a duce o viaţă activă implică nişte costuri mai ridicate. Pentru a fi sănătos îţi trebuie bicicletă sau role, mâncare bio care e mai scumpă, ţinute de sport, bani pentru nutriţionist şi creme etc. Există însă contra-argumente pentru contra-argumentele iniţiale: alergatul nu presupune niciun cost, legumele procurate de la vreo rudă de la ţară costă cât cele obişnuite din magazin, asta dacă nu sunt primite cadou, pantolonii de trening nu trebuie să fie de firmă ca să ne îmbie la jogging, doar comozi şi practici, cremele cumpărate pentru a acoperi efectele sedentarismului (celulită, colăcei etc.) sunt mai multe şi mai scumpe decât tratamentele naturale; şi lista poate continua.

Atât timp cât decizia de a ne schimba măcar treptat stilul de viaţă nu este cu adevărat internalizată, ci o tratăm ca pe un slogan comercial pe care ţi-l/ni-l repetăm în fiecare zi, minunea nu se va produce. În acest caz nu este suficient să credem că lucrurile se vor schimba de mâine, ci să ne exersăm şi voinţa... în fiecare moment. În plus, ca să meargă mai uşor trebuie să ne alegem ca modele persoane care au reuşit să facă acest pas şi să ne ţinem după ele. Şi nu mă refer neapărat la domnişoare slăbănoage şi la tineri musculoşi care apar în reviste şi la televizor. Sunt frumoşi, dar, deşi vrem să fim ca ei, atunci când ne uităm în oglindă, ne speriem că suntem prea departe de perfecţiune şi decidem că, în fond, ne este bine în pielea noastră sedentară şi că este mai bine şi mai „sănătos” să învăţăm să ne acceptăm destinul de a avea un corp care nu este de revistă. Capitulare clasică.

Calea de mijloc, metoda paşilor mărunţi şi oamenii de lângă noi care au reuşit sunt soluţia pentru a nu abandona lupta de a ne schimba.    

un articol de Alina Palade Iamandi