Pericolele mişcării fizice - între mit si realitate

Pericolele mişcării fizice - între mit si realitate

Vorbim deseori despre beneficiile practicării unui sport sau despre concluziile studiilor care au ca subiect impactul pozitiv al mişcării fizice asupra sănătăţii noastre. Ne-am obişnuit să credem că efortul fizic nu ne poate dăuna în nicio situaţie. În ultimul timp, însă, au apărut unele controverse cu privire la această regulă general valabilă. Pe lângă cercetările care vin să susţină avantajele mişcării fizice, au apărut şi studii care par să le contrazică pe primele. Deşi nu putem vorbi încă de certitudini, se pare că neacurateţea informaţiilor prezentate, perioada scurtă de monitorizare a voluntarilor implicaţi sau omiterea unor factori importanţi sunt doar câteva dintre punctele slabe menţionate de specialişti.

Recent, un articol publicat în revista PloS avansa ipoteza conform căreia sportul ar putea fi dăunător chiar şi persoanelor sănătoase, înrăutăţind în timp cel puţin unul dintre factorii de risc pentru afecţiunile de inimă: tensiune arterială, nivelul insulinei, nivelul de colesterol sau al trigliceridelor. Cu toate astea, materialul care a avut la baza 6 studii anterioare nu poate fi considerat 100% sigur, deoarece 10% dintre cei 1687 de voluntari au raportat totuşi îmbunătăţiri ale stării de sănătate, în urma practicării unui sport. 

Ceea ce au vrut să scoată în evidenţă cercetătorii implicaţi în acest proiect a fost faptul că, de cele mai multe ori, astfel de studii măsoară factori insuficienţi şi, uneori, irelevanţi într-un context atât de amplu şi nu urmăresc subiecţii suficient de mult pentru a certifica rezultatele obţinute. Aşadar, concluziile lor sunt pripite şi relative.

În general, însă, mişcarea fizică regulată şi moderată nu ar trebui să fie dăunătoare, cel puţin dacă respectăm anumite aspecte importante. Iată mai jos ce ar trebui să ştii pentru ca efortul fizic să nu devină un pericol:

-    Ai grijă la tehnica de execuţie a mişcărilor! Cele mai expuse şi totodată cele mai sensibile părţi ale corpului atunci când vorbim de accidentări sunt: genunchii 24%, coapsele şi călcâiele 14% şi coatele 13%. Aşadar, oricât de sănătoşi am fi, tot suntem predispuşi la accidentări. Evită mişcările extreme ale încheieturilor, răsucirile repetate sau prea rapide, tipurile de mişcări ce pot provoca uşor accidentari sau pot înrăutăţi anumite afecţiuni fizice deja existente.

-    Dificultatea exerciţiilor - Ţine minte că, ori de câte ori ori creşti viteza sau dificultatea mişcărilor fizice, creşte şi riscul accidentărilor. Evită sau modifică orice exerciţiu îţi creează durere sau disconfort.

-    Antecedentele medicale - Una dintre marile greşeli ale celor care vor să înceapă să facă sport, este aceea de nu-şi consulta medicul, mai ales dacă s-au confruntat în trecut cu probleme medicale. Dacă eşti sedentar sau starea ta de sănătate nu este una foarte bună, fă sport cu prudenţă şi consultă-te în permanenţă cu un instructor fitness sau cu medicul tău curant.

-    Nivelul tău de fitness – dacă eşti începător, ştii deja că nu trebuie să exagerezi, întrucât te afli încă în perioada de acomodare. În cazul în care te situezi la celălalt pol, afla că şi pe tine te poate pândi pericolul suprasolicitării sau al dependenţei de sport, o situaţie în care sportul îţi va deveni cu siguranţă dăunător. Aşadar, nu deveni obsedat de imaginea ta sau de starea euforică pe care ţi-o oferă efortul fizic susţinut!

un articol de Marina Râşnoveanu

Comentariul tau

codul de validare