Goana dupa kilograme în minus

Goana dupa kilograme în minus

Exemplul de „aşa da” ar fi cel în care mănânci sănătos,  faci mişcare şi duci o viaţă echilibrată. Eu mă încadrez la exemplul de „aşa nu”, pentru că m-am încăpăţânat să testez orice alternativă menită să aducă rezultate uşoare, fără provocare.

La început au fost miraculoasele ceaiurile de slăbit. Le-am încercat şi deşi aveau un gust şi un miros deloc  îmbietor, am facut efortul de a le consuma pentru câteva luni, cu rezultate, evident, temporare.

După care am trecut la următorul pas în testările mele, şi anume dieta cu shake-uri şi prafuri la fel de miraculoase. Asta a fost una din cele mai periculoase cure, cel puţin pentru mine,  pentru că deşi  am reuşit sa dau jos toate kilogramele care mă deranjau, dupa ce am renunţat la ele am fost aproape să imi dublez greutatea pe care o aveam înainte de a începe.

Mai departe am încercat tot felul de pastile, la care am avut toate tipurile de efecte adverse pe care şi le poate imagina cineva şi... tot nu m-am lăsat! (ciudat cata determinare dovedim pentru ceea ce nu ne face bine)

În cele din urmă am încercat să intru pe un drum normal şi mi-am achiziţionat o bicicletă pentru acasă. Din păcate, în foarte scurt timp, a devenit cuier pentru haine. O perioadă a fost mutată în balcon, din lipsă de spaţiu, dupa care a fost aşezată din nou în camera pentru încă o perioada de exerciţii pe care însă nu le-am dus niciodată la bun sfârşit.

Următoarele încercări au fost regimurile rapide de 7, 13, 20 zile, etc cu care am acumulat multă înfometare şi frustare.

În cele din urmă am înteles că pentru a duce o viaţă sănătoasă şi echilibrată trebuie să imi schimb modul de viaţă şi să imi găsesc propriul echilibru, propria formulă de fericire. Asta a însemnat să renunţ la toate mâncărurile şi obiceiurile nesănătoase, ba chiar să fac mai multă mişcare, chiar daca numai mergănd câteva staţii de autobuz. 

Cu ce am rămas? Am învăţat dupa toţi aceşti ani că există tentaţii la tot pasul, dar ca e suficient să hotărăşti ce e mai bine, mai important pentru tine pentru a le ocoli cu uşurinţă. Să te „baţi” puţin pentru ce îţi doreşti e un exerciţiu pe care îl facem toţi în viaţă şi se poate aplica uşor şi cand e vorba de sport şi sănătate. 

un articol de Cristina Samson
 

Comentariul tau

codul de validare

Ce spun ceilalti

  • Robert
    Robert 29.09.2011 17:35

    Ia-ţi o bicicletă reală! Nu staţionară. Aia ar fi ceva. Umblă teleleu prin oraş şi în afara lui. Explorează lumea! Nu te gândi la slăbit ci la rezistenţa fizică pe care o dezvolţi dându-te cu bicicleta, urcând dealuri, pante, simţind vântul direct pe piele.