-
Importanţa ritmului cardiac maxim în sport
De multe ori, tindem să ne supraapreciem atunci când facem sport. Alegem exerciţii prea grele sau nepotrivite rezultatelor aşteptate. Ei bine, în această situaţie, cea care ne poate veni în ajutor este matematica. Dacă eşti sceptic în acest sens, aminteşte-ţi că şi aparatele cardio îţi indică pulsul, caloriile pierdute, distanţa parcursă şi timpul rămas.
-
Aleargă pentru o formă de invidiat!
Se ştie deja că alergatul este unul dintre cele mai eficiente şi la îndemână exerciţii cardio. De multe ori, însă, neglijăm unele aspecte ce ne-ar putea ajuta în obţinerea unor mai bune rezultate, în urma practicării acestui sport. Importanţa spaţiului în care alergăm, echipamentul potrivit, distanţa, viteza sau pur şi simplu diferenţa dintre alergat şi jogging sunt doar câteva dintre aceste aspecte.
-
Slăbeşti dacă faci sport dimineaţa
Organismul are cel mai mare randament fizic între 6 şi 8 dimineaţa, mai ales dacă vrem să scăpăm de kilogramele în plus, susţin specialiştii în fitness.