Top 4 vedete care au slăbit drastic

Top 4 vedete care au slăbit drastic

Surplusul de greutate ne afectează considerabil viaţa, crescând riscul apariţiei unor probleme de sănătate. Pe de altă parte, trăim într-o societate în care imaginea contează foarte mult, iar obezitatea este deseori privită ca pe o lipsă de respect faţă de propria persoană. Exceptând situaţiile în care de vină sunt unele dereglări hormonale, supraponderabilitatea sau obezitatea se pot “trata” prin diete corespunzătoare, atent supravegheate de medicii nutriţionişti. Asta au încercat să ne dovedească în ultima vreme, numeroase vedete autohtone care au reuşit să slăbească foarte mult, într-un timp record.

Nu susţinem că există “reţete” general valabile, însă modelul lor este unul demn de urmat. Bineînţeles, fiecare organism trebuie tratat individual, dietele fiind de cele mai multe ori personalizate. Şi, pentru că în majoritatea cazurilor exemplele pozitive pot reprezenta o motivaţie puternică, citeşte mai jos câteva dintre modalităţile şi trucurile cu ajutorul cărora unele vedete au revenit la o siluetă de invidiat:

1.    Nicoleta Luciu


Frumoasa starletă a uimit o lume întreagă atunci când a reuşit să dea jos kilogramele acumulate în timpul sarcinii ei cu tripleţi. De altfel, Nicoleta se află la cea de-a doua experienţă într-ale slăbitului rapid, ea revenind la silueta care a consacrat-o şi după prima sarcină. Totuşi, se pare ca recordul a fost înregistrat acum, când vedeta a slăbit aproximativ 40 de kilograme în doar 4 luni.

Deşi mulţi i-au criticat dietele drastice, Nicoleta Luciu susţine că, de fiecare dată, a slăbit treptat, urmând un regim sănătos, al cărui secret sunt porţiile mici şi dese. Astfel, Nicoleta serveşte chiar şi 5-6 mese pe zi, mese bogate în alimente uşoare precum iaurturi, carne slabă, legume şi batoane din fibre, necesare mai ales în timpul antrenamentelui sportiv. În plus, se pare ca vedeta a eliminat pe cât posibil produsele bogate în grăsimi şi carbohidraţi. În prima parte a acestui regim, Nicoleta nu a făcut efort fizic intens, rezumându-se la activităţi fizice uşoare. De-abia după ce a reuşit să dea jos kilograme considerabile, a reînceput să lucreze la aparatele fitness.

2.    Bodo de la Proconsul

Solistul formaţiei Proconsul a apelat la un nutriţionist vestit printre vedete, doctoriţa Silvi Ifrim ajutându-l să slăbească peste 20 de kilograme în doar 5 luni. Bodo cântăreşte astăzi puţin peste 90 de kg şi recunoaşte că se simte mult mai bine din punct de vedere fizic.

În cadrul dietei disociate, solistul consuma două săptămâni orice fel de carne, după care urmau alte două săptămâni bazate doar pe legume. În plus, Bodo a exclus din alimentaţie dulciurile, alcoolul şi băuturile carbogazoase.

3.    Monica Anghel


Celebra cântăreaţă a reuşit să slăbească 20 kg în 6 luni, tot cu ajutorul unui regim disociat: trei zile carne, trei zile fructe şi legume şi trei zile lactate. În primele trei zile, se poate consuma orice fel de carne – fiartă sau la grătar. Apoi, în următoarele trei zile se consumă fructe şi legume cu excepţia următoarelor alimente: cartofi, orez, mazăre, fasole uscată, banane, seminţe, struguri, fistic, alune şi fructe confiate. În ultimele zile de dietă, cele asociate lactatelor, nu există niciun fel de interdicţie.

Pe lângă aceste reguli, vedeta a renunţat la dulciuri, alcool, băuturi acidulate, zahăr şi a înlocuit uleiul de floarea-soarelui cu cel de măsline.

4.    Ozana Barabancea

Artista cunoscută pentru uşurinţa cu care abordează genuri muzicale diferite a reuşit să slăbească peste 25 de kilograme în doar 5 luni. Ba mai mult, jurata emisiunii “Te cunosc de undeva” recunoaşte că doreşte să mai slăbească cel puţin 15 kilograme pentru a reveni la silueta perfectă din trecut. Ozana a apelat tot la medicul nutriţionist Silvi Ifrim, trecând pe la medic din două în două săptămâni pentru monitorizare şi schimbarea dietei.

Reuşita dietei sale pare să stea tot în personalizarea regimului alimentar şi monitorizarea atentă a acestuia. În linii mari, însă, dieta s-a bazat pe proteine şi pe eliminarea dulciurilor, a produselor făinoase şi a uleiului.

un articol de Marina Râşnoveanu

sursa foto: www.radardemedia.ro

Comentariul tau

codul de validare

Ce spun ceilalti

  • ioana te saluta
    ioana te saluta 07.08.2013 13:33

    ba sa recunoastem Nicoleta Luciu a nascut tripleti cine a mai nascut asa.:)

  • IONELA
    IONELA 05.07.2013 23:26

    OK

  • corina73
    corina73 06.06.2013 16:24

    mie nu imi placke nicoleta luciu se increde prea miult

  • selin
    selin 21.04.2013 09:23

    super.

  • beatrice elena
    beatrice elena 13.04.2013 17:58

    like nicoleta luciu

  • ana
    ana 13.04.2013 17:51

    ion are dreptate,cu finantele ei orice femeie arata la fel

  • alexandra
    alexandra 04.03.2013 14:55

    esti frumoasa nicoleta

  • Mihaela
    Mihaela 19.02.2013 12:53

    Nicoleta, esti f frumoasa, dar ai slabit cam mult.

  • Mathe Karoly
    Mathe Karoly 07.01.2013 15:36

    Felicitari.

  • Linda
    Linda 02.12.2012 17:40

    un lucru e clar: nu e bine sa slabesti brusc. o prietena de-a mea a ajuns la urgente la clinicco din brasov dupa ce a tinut o dieta foarte drastica. doctorii de-acolo i-au spus sa aiba grija si sa manance.

  • Peluza Sud
    Peluza Sud 10.09.2012 21:19

    de georgh nu zice nimeni nimic ?

  • ion
    ion 03.08.2012 15:08

    hai scutiti-ma cu Nicoleta Luciu ca numa natural na slabit a facut operatii la greu nici macar nu e naturala ce mai are natural sunt ochii si urechile atit in rest e o piti care in loc sa-si creasca copiii se da in spectacol copiii cine-i creste, bona???

  • daniela
    daniela 31.07.2012 21:17

    super

  • ALEXANDRU
    ALEXANDRU 18.07.2012 11:40

    ESTE FOARTE EFICIENT