Sarah Jessica Parker - Totul despre dietă şi sport
Sarah Jessica Parker reprezintă pentru mulţi un etalon al frumuseţii reinventate. Trăsături inedite, un corp frumos modelat, accesorizat cu ţinute perfecte şi o atitudine sexy şi degajată. Astfel s-ar putea defini într-o singură frază actriţa care, ajunsă la 47 de ani, nu renunţă la statutul său de divă. Nici nu ar avea cum, dacă ne gândim la succesul nebun pe care l-a înregistrat cu celebrul serial “Totul despre sex”. E drept că, deocamdată, aventurile romanticei şi inspiratei scriitoare Carrie Bradshaw, cu Sarah Jessica Parker in rol principal s-au încheiat, însă asta nu înseamnă că frumoasă actriţă şi-a ieşit din formă, ba chiar dimpotrivă.
Şi, chiar dacă Sarah Jessica Parker a declarat în nenumărate rânduri că silueta suplă i se datorează unui metabolism rapid, apropiaţii i-au deconspirat de-a lungul timpului câteva dintre secrete. Astfel, se pare că, pe lângă gene bune, Sarah Jessica Parker este o persoană foarte activă, face sport zilnic alături de un instructor personal şi respectă totuşi câteva reguli alimentare.
“Sport and the City” – multă energie şi antrenamente zilnice
“Meseria” de mamă a trei copii îi consumă multă energie, după cum ea însăşi mărturiseşte. Plimbări îndelungi, activităţi recreative care ard şi ceva calorii, urcatul scărilor, toate sunt modalităţi pe care actriţa le adoptă tocmai pentru a rămâne o persoană activă şi în formă.
Pe lângă asta, Sarah Jessica Parker are un instructor personal alături de care lucrează zilnic exerciţii pentru braţe, genuflexiuni sau abdomene. De asemenea, aceasta aleargă în fiecare dimineaţă câţiva kilometri şi ia ore de Pilates sau Yoga.
Gurmandă, dar adepta câtorva reguli alimentare
La capitolul alimentaţie, Sarah Jessica Parker a susţinut sus şi tare că nu se poate abţine din a consuma din când în când junk food. Cu toate astea, actriţa tine unele diete ceva mai permisive, adaptate stilului ei viaţă. Astfel, pe lângă faptul că nu consumă alcool, Sarah Jessica Parker respectă o alimentaţie bazate pe selecţia de carbohidraţi buni şi grăsimi bune şi pe alegerea alimentelor potrivite, nu pe mărimea porţiilor respective.
Am putea spune că dieta actriţei reprezintă un mix între South Beach Diet, un program alimentar bazat pe carbohidraţi buni şi grăsimi bune şi Dieta Hamptons, o dietă săracă în carbohidraţi, cu multe alimente împrumutate din Dieta Mediteraneeană.
Dieta South Beach – alimentaţie sănătoasă cu carbohidraţi buni şi grăsimi bune
Dieta South Beach este recomandată gurmanzilor şi asta pentru că prevede trei mese principale, plus alte gustări. Ca şi Dieta Hamptons, nici aici nu există restricţii în ceea ce priveşte mărimea porţiilor, ci, mai degrabă, a alimentelor alese. Dieta are trei etape, de-a lungul acestora consumându-se carbohidraţi buni (cereale integrale, pâine integrală, fructe, legume, orez brun, orz, fasole, linte, cartofi etc) şi grăsimi bune (ulei de măsline, ulei de arahide, avocado). Citeşte aici mai multe despre cele trei etape ale acestei diete.
Dieta Hamptons – dieta celor frumoşi şi faimoşi
Dieta Hamptons a mai fost denumită şi dieta celor faimoşi fiindcă a avut mare succes printre vedetele de la Hollywood. Dieta se bazează pe tipul alimentelor alese, având în centru grăsimile monosaturate. Sunt recomandate carnea slabă, peştele, nucile, seminţele, dar şi un ulei minune în accepţiunea inventatorului dietei, Fred Pescatore, şi anume uleiul de macadamia. Acest ulei este obţinut din fructele arborelui cu acelaşi nume, din Australia şi conţine substanţe active care stimulează arderea grăsimilor.
De multe ori, Sarah Jessica Parker a jucat rolul femeii moderne, active, care nu face mari eforturi pentru a arăta bine pe micile ecrane, dar şi în viaţa de zi cu zi. Adevărul este, însă, întotdeauna la mijloc, fiindcă viaţa de vedetă presupune sacrificii, determinare şi un stil de viaţă sănătos.
un articol de Marina Râşnoveanu