Jessica Simpson – secretele unei diete plătite

Jessica Simpson – secretele unei diete plătite

Jessica Simpson a avut dintotdeauna probleme cu greutatea, dar a încercat din răsputeri să se menţină în limite acceptabile. Asta până la venirea pe lume a fiicei sale, în mai 2012, atunci când cântăreaţa americană cântărea cu 31kg mai mult decât la începutul sarcinii.

Soluţia salvatoare a venit, se pare, din partea firmei Weight Watchers, o companie multinaţională care se ocupă cu consilierea persoanelor care doresc să slăbească. În acest sens, specialiştii firmei recomandă clienţilor săi diete alimentare personalizate, antrenamente fizice potrivite sau chiar asistenţă psihologică.

Reprezentanţii Weight Watchers s-au gândit că Jessica Simpson ar putea fi persoana potrivită pentru a le promova serviciile, oferindu-i un contract avantajos, condiţionat totuşi de o singură clauză: Jessica avea să primească 4 milioane de dolari dacă în 4 luni va reuşi să slăbească între 9-13 kg.

Ei bine, termenul limită a trecut, reprezentanţii companiei nu au făcut nicio declaraţie oficială, dar apariţiile televizate ale Jessicăi par a confirma totuşi ducerea la bun sfârşit a acestei diete plătite.

Jessica Simpson a afirmat că mai are de dat jos încă 4.5kg, însă este foarte fericită că a reuşit să slăbească atât de mult în doar 4 luni. De curând, ea a destăinuit secretele planului minune care, în cazul ei, a dat roade. Citeşte mai jos câteva dintre cele mai importante puncte ale unei transformări lente, dar eficiente:

1.    Prânzul este cea mai consistentă masă a zilei, din alimentaţie eliminând cu totul junk food, consumând cu precădere peşte, fructe şi legume, dar nerezistând ciocolatei.

2.    Ca target personal, vrea să facă cel puţin 14.000 de paşi pe zi.
În acest sens, are un pedometru pe care îl foloseşte ori de câte ori pleacă la plimbare. 

3.    Asul din mânecă al antrenamentului său sportiv este Harley Pasternak, un cunoscut instructor fitness al unor vedete precum, Alicia Keys, Eva Mendez, Halle Berry, Orlando Bloom sau Megan Fox. Chiar dacă antrenorul personal mizează în general pe o dietă alimentară sănătoasă şi echilibrată, dar şi pe 25 de minute de mişcare fizică în fiecare zi, antrenamentul Jessicăi a fost ceva mai intens. Astfel, cei doi se întâlneau doar 3 zile pe săptămână, dar cântăreaţa lucra timp de 45 de minute, exerciţii intense, printre care cardio, interval training, ridicare de greutăţi, abdomene şi genuflexiuni cu mingea fitness etc.

4.    Jessica Simpson a fost şi este cât de activă se poate. Pe lângă antrenamentele de la sală sau exerciţiile fizice pe care le face pe cont propriu, Jessica se implică 100% în creşterea fetiţei sale ceea ce a transformat-o într-o persoană sportivă şi activă.

E drept că motivaţia vedetei americane a fost una pe măsură, dar rămâne de văzut dacă după atingerea greutăţii contractuale şi ridicarea sumei promise, aceasta va putea să îşi menţină greutatea, dar şi stilul de viaţă sănătos. 

un articol de Marina Râşnoveanu

Comentariul tau

codul de validare