Metode prin care îţi creşti toleranţa la durere

Metode prin care îţi creşti toleranţa la durere

De cele mai multe ori, considerăm că pastilele reprezintă singurul antidot împotriva durerii. Această reacţie a organismului nostru poate fi ameliorată sau suportată mai bine şi prin alte metode. Toleranţa la durere diferă în funcţie de persoană. Unii sunt mai rezistenţi în fata anumitor tipuri de durere, în vreme ce alţii nu rezistă mult timp fără pastille. Cea care face diferenţa de fiecare dată este toleranţa la durere.

Dacă până acum credeai că doar medicamentele te pot scăpa de o banală, dar îngrozitoare durere de cap, citeşte mai jos câteva modalităţi prin care îţi vei creşte rezistenţa la suferinţa fizică:

1.    Relaxarea musculară progresivă – o metodă eficientă

Fondatorul acestei tehnici, Edmund Jacobson, a fost un binecunoscut psihiatru şi fiziolog american. Jacobson mai este cunoscut pentru descoperirea şi aplicarea bio feedbackului, a măsurării pentru prima dată a tonusului muscular, a impulsurilor nervoase şi a activităţii neuromusculare.
Relaxarea musculară progresivă presupune încordarea şi apoi destinderea controlată a fiecărei grupe de muşchi. Ordinea în care se realizează procedura este următoarea: încordaţi şi destindeţi întâi muşchii braţului stâng, apoi braţul drept, muşchii piciorului stâng, picior drept, muşchii abdomenului, ai spatelui, pieptul, gâtul şi muşchii feţei. Încordarea se păstrează 5 secunde, după care urmează perioada de relaxare, 30 de secunde. Tehnicile moderne de relaxare progresivă cuprind şi forme prescurtate ale metodei mai sus. Alte beneficii ale acestei tehnici sunt şi reducerea nivelului de stres, de anxietate, dar şi îmbunătăţirea performanţelor sportive. Pentru a avea efectul scontat această metodă trebuie practicată mai mult timp. 

2.    Râzi 15 minute – îţi măreşti cu 10% rezistenţa la durere

Beneficiile râsului sunt binecunoscute: reduce nivelul stresului, încetineşte procesul de îmbătrânire, creează o stare de binedispozitie, reduce presiunea arterială şi, spun ultimele studii în domeniu, creşte cu 10% toleranţa la durere. În timp ce râdem, creşte nivelul de endorfină, substanţă benefică organismului nostru şi responsabilă printre altele şi cu inhibarea receptorilor centrilor durerii.

3.    Tehnici de respiraţie şi  meditaţie

Durerea este de două feluri: acută şi cronică. S-a demonstrat că pacienţii diagnosticaţi cu durere cronică (cauzată de diverse afecţiuni) s-au confruntat mult mai des cu depresie. De asemenea, pacienţii din a doua grupă de cercetare au avut perioade în care pastilele recomandate nu şi-au mai făcut efectul. De aceea, este necesară abordarea unor tehnici de meditaţie şi respiraţie pentru a face faţă acestor situaţii:

-    Tehnicile de respiraţie –
acţionează pe termen scurt, în cazul durerilor ascuţite, acute. Respiră adânc şi rar. Concentrează-te pe inspiraţie şi expiraţie. Vei vedea că, în scurt timp, pulsul ţi se va regla şi vei suporta mult mai uşor durerea. Concomitent cu autocontrolul respiraţiei, poţi recurge şi la aşa numita gândire pozitivă.
-    Tehnicile de meditaţie – aplicate corect o perioadă mai lungă, pot avea efecte benefice în cazul durerilor cronice. Se pare că persoanele care meditează au zone mai îngroşate în cortex  ( parte a creierului responsabilă cu sensibilitatea la durere) decât persoanele care nu apelează la tehnici de meditaţie. Aşadar, încearcă să meditezi câteva minute în fiecare zi, să te relaxezi şi să te gândeşti doar la lucruri bune, pentru a le atrage.

4.    Fă sport!

Atunci când facem efort fizic, se secretă mai multă endorfină. În cazul în care te confrunţi cu afecţiuni mai grave ce nu îţi permit un program de sport intens, rezumă-te la a face mişcare moderată în fiecare zi. O altă idee ar fi să încerci şi aşa numitele exerciţii izometrice. Studii recente, dar neoficiciale, au arătat că antrenamentul izometric creşte toleranţa corpului nostru la durere. Aceste exerciţii se bazează pe contracţii lente ale diferitelor părţi ale corpului (de exemplu, plasează-ţi palmele una peste cealalta, contractă şi apoi destinde). Mişcările trebuie executate cu foarte mare atenţie, încet. Se recomandă că efortul ( contracţia) să ţină între 2-5 secunde, apoi pauză, repetat de câteva ori. Exerciţiile izometrice pentru creşterea toleranţei la durere ar trebui, totuşi, combinate şi cu alte forme de efort fizic.

un articol de Marina Râşnoveanu

Comentariul tau

codul de validare