Exerciţiile fizice ne ajută să trecem mai uşor peste perioadele stresante
Cunoaştem importanţa sportului în ameliorarea stresului şi a altor stări negative. Mai nou, studii recente au demonstrat că practicarea exerciţiilor fizice în mod regulat nu doar că scade nivelul stresului din viaţa noastră, dar ne ajută şi să reacţionăm mai bine în faţa anumitor sentimente sau evenimente neplăcute.
MyHealthNewsDaily citează un studiu realizat la Universitatea Maryland School of Public Health, Departamentul de Kinesiologie. In cadrul studului, s-a măsurat nivelul de stres al mai multor voluntari, înainte şi după anumite situaţii date. Astfel, voluntarii au fost rugaţi ca pentru 30 de minute fie să se odihnească, fie să pedaleze la bicicleta. După, voluntarii au privit o serie de fotografii plăcute, înfăţişând copii, familii cu animalele lor de companie etc, apoi o altă serie de fotografii mai puţin plăcute care implicau violenţă, pentru ca la final să fie supuşi unui alt set de fotografii, de această dată neutre.
Înainte de începerea studiului, după cele 30 de minute, după fiecare set de fotografii, la finalul testului şi după o perioadă de la terminarea acestuia, voluntarilor le-a fost măsurat nivelul de stres.
După cele 30 de minute de odihnă sau de sport, după caz, ambele grupe au intregistrat un nivel scăzut de stres. După terminarea vizionării imaginilor, nivelul de stres al celor care se odihniseră s-a ridicat la valoarea iniţială, în timp ce persoanele care făcuseră sport au reuşit să menţină scăzut nivelul acestuia.
Aşadar, exerciţiile fizice contribuie nu doar la atenuarea stresului, dar şi la minimizarea efectelor expunerii emoţionale. Astfel, sportul te va ajuta să îţi menţii cumpătul în fata evenimentelor neplăcute şi să reacţionezi eficient în situaţii stresante.
Cum stresul, anxietatea, neîncrederea în sine sau depresia ne pot afecta psihic, dar şi fizic, iată mai jos 5 exemple de activităţi sportive recomandate în acest caz. Antrenamentele fizice care implică atât mişcarea, cât şi tehnici suplimentare, cum ar fi cele de respiraţie sau meditaţie, sunt cele mai indicate.
1. Yoga
Mişcările yoga cresc flexibilitatea corpului şi ne îmbunătăţesc postura. În plus, datorită implicării tehnicilor de respiraţie sau ale celor de meditaţie, yoga eliberează tensiunea din corp, scade tensiunea aterteriala, îmbunătăţeşte sistemul cardiovascular şi cel imunitar şi diminuează stări precum stresul, anxietatea, depresia etc.
2. Tai Chi
Tot un sport care implică trupul, spiritul şi mintea, Tai Chi se mai numeşte şi “acupunctură sau meditaţie în mişcare”. Mişcările lente, dar intense, coordonarea între fizic şi psihic te vor deconecta de tot ce înseamnă stres în viaţa ta.
3. Mersul pe jos
Poate cea mai eficientă şi uşoară formă de mişcare, mersul pe jos previne diabetul de tip II, îmbunătăţeşte activitatea intelectuală, contribuie la arderea depozitelor de grăsime şi ne detensionează.
4. Zumba
Pentru cei cu o condiţie fizică mai bună, zumba reprezintă varianta ideală. Îmbinarea dintre dans şi sport, mişcările din zumba vor arde între 700 şi 1000 de calorii, îţi vor tonifia corpul, nivelul de stres scăzând dramatic.
5. Pilates
Exerciţiile Pilates sunt recomandate tuturor, indiferent de vârstă, condiţie fizică sau starea de sănătate. Considerat un antrenamentul fizic complet, Pilates vine şi în ajutorul celor care doresc să scape de stres, întrucât combină mişcările fizice cu tehnici de relaxare, autocontrol şi respiraţie.
un articol de Marina Rasnoveanu