Copilul tău e stresat? Află cum îl poţi ajuta

Copilul tău e stresat? Află cum îl poţi ajuta

Astăzi, chiar şi copiii sunt supuşi stresului. Ba mai mult, factorii de stres pot fi mult mai diferiţi şi numeroşi decât în cazul adulţilor. Astfel, de la durere, foame, plictiseală până la conflictul cu un coleg sau profesor – toate pot provoca stresul unui copil. Tocmai de aceea, ar trebui să ştim cum îi putem ajuta în această luptă inegală contra unei stări extrem de dăunătoare.

Părinţii sunt datori să monitorizeze atent comportamentul copilului. Stresul generează manifestări diverse cum ar fi dureri abdominale, iritabilitate, nervozitate, depresie sau chiar violenţă. Un copil stresat nu înţelege de ce reacţionează într-un anume fel şi nu reuşeşte să facă faţă cu brio schimbărilor din viaţa sa.

Pe lângă suportul familial, specialiştii au dovedit faptul că mai există un aliat important în lupta contra stresului experimentat de copii.

Astfel, oamenii de ştiinţă finlandezi au demarat un studiu în cadrul căruia au examinat 258 de copii cu vârsta de 8 ani, băieţi şi fete.  Acestora le-au fost monitorizate calitatea şi cantitatea activitii fizice, iar în paralel le-a fost măsurat şi nivelul de cortizol, un hormon asociat stresului.

După câteva testări realizate acasă, în mediul lor obişnuit, s-a constat că nu există nicio diferenţă a cortizolului la copiii sedentari şi la cei care făcuseră sport în mod regulat. La un anumit interval, însă, cercetătorii au dus copiii la o clinică specializată pentru a le da un test psihologic de stres. Pe lângă întrebările de artimetică, logică etc, oamenii de ştiinţă au vrut să vadă cum reacţionează copiii atunci când sunt luaţi din zona lor de confort.

În timpul şi după acest test, copiilor le-a fost măsurat încă o dată nivelul cortizolului. S-a demonstrat astfel că cei care făcuseră mişcare fizică nu prezentau o creştere semnificativă a acestui hormon, spre deosebire de copiii sedentari. Mişcarea fizică moderată şi intensă îi ajutase pe copii să facă faţă cu brio stresului de a fi într-un mediu extern şi de a răspunde mai bine la întrebări.

Studiul publicat la Journal of Clinical Endocrinoly and Metabolism evidenţiază faptul că activitatea fizică provoacă un răspuns hormonal mai bun în cadrul situaţiilor stresante. Specialiştii spun, însă, că pentru menţinerea acestui răspuns favorabil, copiii trebuie să aibă o activitate fizică regulată şi susţinută.

În cazul în care aceste rezultate oficiale te-au convins, trebuie să ştii că mişcarea fizică nu trebuie introdusă cu forţa în programul unui copil. Discută cu el pentru a-i descoperi sportul preferat, convinge-l să încerce mai multe tipuri de mişcare fizică şi nu îl obliga să se orienteze spre performanţă.

un articol de Marina Rasnoveanu

Comentariul tau

codul de validare