Antrenament-reţetă contra depresiei

Antrenament-reţetă contra depresiei

Numeroase cercetări realizate în ultimii ani au arătat că exerciţiile fizice acţionează benefic împotriva simptomelor depresiei. Tocmai de aceea, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Texas Southwestern Medical Center au început să studieze mai mult acest aspect pentru a elabora un antrenament-reţetă, eficient contra depresiei. 

Potrivit site-ului Outside, persoanele cu depresie moderată sau chiar severă ar putea beneficia de acest tratament neobişnuit, mai ales dacă el este asociat şi cu medicaţia corespunzătoare.

Echipa doctorilor Madhukar Trivedi şi Chad Rethorst a adunat date despre persoane cu simptome clare de depresie: dificultate în stabilirea relaţiilor personale, pierderea apetitului, tentative de suicid etc. Intenţia lor a fost aceea de a stabili un program foarte clar şi precis de exerciţii fizice.

Cum mulţi dintre pacienţii cu depresie renunţă în timp atât la medicaţia recomandată sau şedinţele de psihoterapie, cât şi la antrenamentele de la sala fitness, era nevoie de stabilirea unor reguli şi indicaţii clare.

Ce presupune antrenamentul-reţetă contra depresiei?


După ce au analizat numeroase studii şi efectele diverselor antrenamente asupra pacienţilor cu depresie, specialiştii au trasat următoarele recomandări.

Exerciţiile aerobice sunt de preferat în acest caz, ca de altfel şi cele de creştere a rezistenţei corpului. În ceea ce priveşte frecvenţa şi durata, indicate ar fi 3-5 sesiuni pe săptămână, fiecare a câte 45-60 de minute.

Intensitatea este şi ea o coordonată importantă, aşa că, în cadrul antrenamentului cu exerciţii aerobice ar fi bine să se ajungă la o rată cardiacă de 50-80% din rata cardiacă maximă. În cadrul exerciţiilor de rezistenţă, trebuie ca ele să lucreze atât partea superioară a corpului, cât şi cea inferioară, în câte 3 seturi de câte 8 repetiţii la 80% din masa maximă pe care o persoană poate să o ridice o singură dată.

Chiar dacă primele rezultate ar putea apărea după primele 4 săptămâni, antrenamentul trebuie respectat timp de cel puţin 10-12 săptămâni. Planul poate fi urmat şi ca metodă de prevenţie a apariţiei acestor stări negative.

un articol de Marina Râşnoveanu

Comentariul tau

codul de validare