6 trucuri pentru fericire

6 trucuri pentru fericire

Deseori, suntem în căutarea fericirii. Un ţel măreţ, un vis neîmplinit încă, de fiecare dată fericirea pare un obiectiv prea important pentru a fi atins uşor. Ei bine, se pare că cercetătorii, ca de altfel şi persoanele mai optimiste sunt de părere că fericirea constă în lucruri mărunte, fiind la îndemâna tuturor.

Nu spunem să îţi abandonezi idealurile şi planurile grandioase, însă nu ar trebui să aştepţi un viitor incert pentru a fi fericit. Poţi începe chiar de azi, punând în aplicare următoarele trucuri pentru fericire.

1.    Prelungeşte misterul!

Un studiu realizat la Universitatea din Virginia, Statele Unite ale Americii a demonstrat că suntem mult mai entuziasmaţi şi fericiţi atunci când ne prelungim momentele în care misterul planează asupra unor evenimente. Fie că primim un cadou cu expeditor necunoscut, fie că amânăm vizionarea unui episod din serialul preferat sau că stabilim întâlnirea cu partenerul seara, după o zi de muncă, toate aceste mici întârzieri în programul stabilit ne determină să fim mai fericiţi.

2.    Surprinde-i pe ceilalţi cu surprize diferite!

Paradoxal, s-a demonstrat că suntem mai fericiţi atunci când îi ajutăm pe ceilalţi decât atunci când primim noi înşine cadouri. Cu toate astea, specialiştii cred că ar trebui să diversificăm faptele bune, să îi surprindem pe ceilalţi cu surprize diferite pentru a menţine entuziasmul şi importanţa pe care o acordăm acelor gesturi.

3.    Fă sport!

Se ştie deja faptul că exerciţiile fizice ne influenţează benefic dispoziţia. După câteva minute de antrenament uşor sau moderat, corpul nostru produce serotonină, “hormonul fericirii”, care ne oferă acea stare de bună dispoziţie, ne diminuează durerile şi relaxează muşchii. Pe de altă parte, exerciţiile fizice intense declanşează eliberarea de endorfine, neurotransmiţători care ne fac mai relaxaţi şi fericiţi şi combat durerea.

4.    Aromaterapia – apelează la proprietăţile benefice ale uleiurilor esenţiale


Combinaţiile de uleiuri esenţiale concentrate au o acţiune benefică asupra stării noastre de spirit, reuşind să ne relaxeze sau chiar să trateze stări precum anxietatea, insomnia, oboseala sau depresia uşoară. Aromaterapia poate echilibra sistemul endocrin şi ne stimulează astfel încât să scăpăm de tensiune şi stres.

Aroma de levănţică este asociată cu relaxarea, cea de iasomie ne determină să fim mai activi, uleiul de ylang-ylang tratează insomnia, în vreme ce uleiurile din citrice, busuioc, bergamotă, muşeţel, salvie sau lemn de santal au efecte antidepresive.

5.    Socializează chiar dacă eşti mai introvertit!


Mai multe studii demarate în ultimii ani au arătat că persoanele care sunt mai optimiste şi mai vorbăreţe au o stare de spirit mai bună şi ajung să se bucure de fiecare lucru aparent nesemnificativ. Cercetătorii cred ca regula se aplică şi introvertiţilor care, odată ce trec de bariera timidităţii, se bucură de aceleaşi efecte benefice.

6.    Implică-te în activităţi culturale sau activităţi desfăşurate în aer liber!

Fie că vorbim aici despre practicarea unui sport în aer liber, fie că te înscrii la un curs de istoria artei, scris creativ sau actorie, orice nou început te va face mai fericit. Un studiu realizat în 2011 sugerează că acest factor care influenţează fericirea nu are legătură cu alte detalii, cum ar fi venitul câştigat sau oportunităţile de angajare de după un astfel de curs.

un articol de Marina Rasnoveanu

Sursa foto: http://www.sxc.hu/photo/1185102

Comentariul tau

codul de validare