Pedometrul – aparatul viitorului în cadrul antrenamentelor eficiente

Pedometrul – aparatul viitorului în cadrul antrenamentelor eficiente

Până acum, se credea că aparatele de monitorizare fitness sunt doar un moft al celor prea puţini motivaţi. Cu toate astea, caracteristicile acestor device-uri le atestă utilitatea şi eficacitatea. Pedometrul este unul dintre accesoriile de top, noile studii în domeniu relevându-i importanţa. Ba mai mult, companiile producătoare promit noi şi noi modele, a căror tehnologie înaltă îi vor surprinde chiar şi pe sceptici.

Pedometrul monitorizează foarte atent mersul pe jos sau joggingul, afişând numărul de paşi parcurşi, încadrarea acestora ca paşi normali sau alerţi şi distanţa parcursă, stocând aceste date pentru o anumită perioadă pentru a şti ce progrese fitness am realizat.

Cercetătorii au dus la bun sfârşit mai multe studii pentru a vedea în ce măsură pedometrul este sau nu un accesoriu fitness de viitor.


•    Experţii de la American College of Sports Medicine, citaţi de Reuters, au iniţiat o cercetare având ca subiect pedometrul. Aceştia au ajuns la concluzia că pedometrul ne determină să fim mai activi şi mai conştienţi de activitatea fizică. În plus, atunci când folosim un astfel de device este mult mai probabil să atingem greutatea dorită mai repede, întrucât ne concentrăm mai bine asupra antrenamentului.

•    Un alt studiu care s-a bazat pe rezultatele altor 25 de cercetări a arătat că această implicare suplimentară atunci când folosim pedometrul duce la mai mulţi paşi parcurşi. Pedometrul a crescut cu 27% nivelul activităţii fizice, iar cei care foloseau pedometrul parcurgeau cu 2000 de paşi mai mult faţă de ceilalţi.

•    Puterea numerelor este invocată şi în acest caz. De cele mai multe ori, ne trasăm obiective exprimate în numere: pasi parcurşi, kilometri, calorii consumate etc. Tocmai de aceea, pedometrul ne oferă această satisfacţie, de a şti exact ce progrese am înregistrat. Ba mai mult, pedometrul poate fi văzut drept un partener de antrenament, unul mult mai sincer şi obiectiv, care îţi oferă un feedback constant şi corect. 

•    Pentru a beneficia de toate aceste avantaje ale pedometrului, experţii recomandă atenţie atunci când ne achiziţionăm un pedometru. Ar fi mai bine să optezi pentru unul performant şi cât mai exact. Ca modalitate de a-i testa acurateţea, parcurge 20 de paşi şi vezi ce afişează contorul: dacă valoarea se situează între 18-22 de paşi, experţii spun că aparatul este suficient de exact.

•    Companiile producătoare se întrec în pedometre care mai de care mai performante. Garmin Ltd 201, de exemplu, este un model nou conceput pentru încheietura mâinii, care utilizează sateliţi GPS pentru a monitoriza antrenamentul în aer liber. Acest pedometru  înregistrează viteza, paşii, distanţa, timpul, dar şi locul de pornire. Se pare că generaţia viitoare de pedometre va putea urmări şi activităţi precum alpinismul sau alergatul.

un articol de Marina Rasnoveanu

Comentariul tau

codul de validare