Influenţa relaţiilor afective asupra sportului
Poate n-ai fi crezut, dar dragostea ne afectează în totalitate modul de viaţă, inclusiv apetitul pentru sport. La această concluzie au ajuns specialiştii care au încercat să găsească o legătură între starea noastră de spirit, statutul marital şi exerciţiile de la sală.
Se pare că există o diferenţă între activităţile sportive preferate de către cei singuri sau de cei căsătoriţi. De asemenea, antrenamentul sportiv poate fi neglijat atunci când suntem prea stresaţi de problemele cotidiene, fie că ele ţin sau nu de dragoste.
Cuplurile căsătorite, mai predispuse către sedentarism
Un studiu realizat la Universitatea din Princeton a ajuns la concluzia că, în mare măsură, persoanele singure sunt mult mai preocupate de înfăţişarea lor, acordând mai multă atenţie mişcării fizice. Pe de altă parte, cuplurile căsătorite sau aflate într-o relaţie stabilă, tind să cadă în comoditate.
Există unele voci care vin să infirme această concluzie, întrucât este binecunoscut faptul că eficienţa efortului fizic susţinut ţine de gradul nostru de implicare şi concentrare. Cu alte cuvinte, dacă suntem stresaţi, dar totuşi ne facem “norma” de sport, efectele vor întârzia să apară.
Relaţiile afective adăugă un surplus de stres vieţii noastre, la fel de bine cum persoanele singure sunt mai predispuse către depresie. Aşadar, totul depinde de puterea noastră de a gestiona evenimentele şi de a conştientiza că facem sport tocmai pentru a ne relaxa şi pentru a avea un tonus mai bun.
Sportul, un risc sau un punct comun în relaţiile solide?
De cele mai multe ori, tindem să facem sport împreună cu prietenii sau cu partenerii de viaţă. Acest lucru poate fi benefic sau nu, întrucât nu toţi avem aceeaşi percepţie asupra antrenamentului fizic regulat. Chiar dacă încerci să faci din partenerul tău o persoană activă, nu adopta o cale agresivă. În caz contrar, între voi ar putea apărea mici conflicte ce vă vor tensiona relaţia. Pe de altă parte, mişcarea fizică are avantaje nenumărate, printre care şi îmbunătăţirea vieţii sexuale şi a sănătăţii psihice.
Mişcarea fizică preferată, diferită în funcţie de statusul marital
În ceea ce priveşte tipul de efort fizic preferat, se pare că cei căsătoriţi sunt implicaţi mai mult în activităţi precum grădinăritul sau excursii la munte, pe când cei singuri preferă sporturile individuale sau antrenamentul la sală.
un articol de Marina Râşnoveanu
Ce spun ceilalti
Da, asa e, nici nu spunem asta, dar este o activitate ce implica un anume grad de efort fizic asa ca, in cazul in care devine un obicei, poate arde ceva calorii:)
gradinaritul nu e activitate sportiva