Fii eco! Descoperă cele mai interesante sport green gadgeturi!

Fii eco! Descoperă cele mai interesante sport green gadgeturi!

Tehnologia avansează din ce în ce mai mult, noi gadgeturi fiind prezentate periodic la diversele târguri de specialitate. Pe lângă performanţe sau design, must have-ul celor mai interesante gadgeturi pare a fi coordonata eco. Astfel, producătorii se întrec în aducerea pe piaţă a unor device-uri spectaculoase, practice, dar care să folosească neapărat energii alternative. Nu de alta, dar încadrarea în categoria “eco friendly” măreşte interesul şi aprecierea cumpărătorilor.

Cum moda gadgeturilor eco nu putea ocoli nici piaţa articolelor sau a produselor sportive, citeşte mai jos câteva dintre inovaţiile de top în acest sens. Cine ştie, poate peste ceva timp îţi vei dori să te protejezi de soare cu ajutorul unei şepci ce noaptea va ţine lejer locul unei lanterne sau copilul tău va merge la şcoală într-un autobuz-bicicletă ceva mai special, care nu va fi eco friendly doar pentru că nu va folosi combustibil, ci şi pentru că va asigura “porţia” zilnică de mişcare.

Şapca solară


Fie că îţi întregeşti echipamentul sportiv, fie că apelezi la şapcă pentru a te proteja de razele solare, această şapcă ceva mai specială are practicabilitate dublă. Poartă şapca în timpul zilei şi cele două LED-uri solare vor fi încărcate mai târziu, pentru ca noaptea să lumineze până la 2 metri în jur, vreme de aproximativ 5 ore.

Bicicleta staţionară, generatoare de energie

Universitatea din Oregon este cea care a reuşit transformarea bicicletelor staţionare în generatoare de electricitate, fiind folosite apoi pentru a ilumina sala de fitness. Mecanismele nu sunt simple şi nu pot fi aplicate de oricine. The Pedal Gen funcţionează ca un generator de electricitate după sesiuni de pedalări de câte 20 de minute, având o baterie mai specială.

Far de bicicletă, pe bază de energie solară


Această componentă specială a bicicletei se ataşează uşor şi se încarcă cu energie solară în timpul zilei. Dacă menţionăm faptul că noaptea, farul luminează până la 15 metri, timp de maxim 4 ore, avem un mijloc de transport comod, sănătos şi eco friendly. Device-ul poate fi folosit ataşat la bicicletă sau pur şi simplu ca o lanternă ceva mai performantă.

Bicicleta staţionară visCycle


Dacă la celelalte device-uri, “dubla practicabilitate” era principala caracteristică, în cazul bicicletei staţionare visCycle am putea spune că “dubla motivaţie” este cuvântul cheie. Şi asta pentru că, în timp ce vei pedala la bicicletă, încercând să îţi tonifici corpul sau să scapi de câteva kilograme în plus, vei economisi şi ceva bani. VisCycle sau celelalte biciclete produse pe acelaşi principiu generează electricitate atunci când sunt folosite, electricitate care este distribuită înapoi în reţeaua electrică, compensând energia folosită pentru lumini, frigider, computer, aer condiţionat etc. Aşadar, dacă condiţia fizică îţi permite, planifică-ţi bugetul în funcţie şi de antrenamentul fitness.

Microbuz şcolar pentru combaterea poluării şi a sedentarismului

Mizând probabil pe ideea că cei mici au prea multă energie, producătorii acestui microbuz-bicicletă s-au inspirat din desenele animat “The Flinstones”. Ce poate fi mai distractiv şi util pentru un copil decât să pedaleze până la şcoală, evitând astfel poluarea în trafic, dar şi sedentarismul frecvent la această vârstă? Microbuzul original a fost inventat în Olanda, de Cafe Racer şi este prevăzut şi cu un motor electric, în cazul în care distanţa de la şcoală la casele copiilor este prea mare. Chiar dacă invenţia este una experimentală, mulţi s-au grăbit să laude iniţiativa lui Racer, susţinând că aceasta ar putea înlocui cu success antrenamentele grele şi plictisitoare din sala de fitness.

un articol de Marina Râşnoveanu

Comentariul tau

codul de validare