8 trucuri eficiente - fă din sport un obicei!
De la sedentarism la o viaţă activă nu e decât un pas. Unul singur, dar foarte greu, spun toţi cei care încearcă să înceapă antrenamentul, fără a mai găsi pretexte care să îi ţină departe de sala de sport. Beneficiile efortului fizic sunt în mare parte cunoscute, dar asta nu înseamnă că trecerea de la un stil de viaţă la altul este mai uşoară.
Poate că lucrurile ar sta altfel, dacă nu am face unele greşeli şi dacă am şti câteva trucuri prin care sportul să nu ni se pară o corvoadă, ci un obicei firesc şi sănătos:
1. Gândeşte-te la avantajele mişcării!
Pe lângă ameliorarea afecţiunilor ce au ca recomandare practicarea exerciţiilor fizice moderate, sportul te ajută să arăţi mai bine, să îţi controlezi greutatea, să îţi modelezi corpul, să ai un tonus mai bun şi să fii mai energic. Ori de câte ori preferi să te uiţi o oră la televizor, gândeşte-te că în acel interval de timp, ai putea, de exemplu, să îţi îmbunătăţeşti aspectul fizic.
2. Fă sport împreună cu un prieten!
Sportul implica şi socializare, aşa că atrage un prieten pentru a a alerga în parc sau pentru a vă duce la sală. Atunci când îţi programezi o oră de sport împreună cu altcineva, îţi va fi mult mai greu să renunţi.
3. Nu face excese de prima dată!
Exerciţiile fizice nu se referă la competiţii sportive sau la orele cumulate în sala de sport. Totul este să deprinzi acest “obicei” benefic pentru organismul şi viaţa ta şi să faci sport din plăcere. Începe uşor cu plimbări sau fă câteva abdomene dimineaţa sau seara. Vei vedea că după aceea, vei dori să treci la exerciţii ceva mai complicate, în sala de sport sau în aer liber. Dacă începi în forţă, febră musculară s-ar putea să îţi dea bătăi de cap şi există riscul să renunţi înainte de a fi început.
4. Fă sport cel puţin 15 minute în fiecare zi!
Fiind la început, este important să ai continuitate, să nu exagerezi într-o zi, ca mai apoi să renunţi pentru o săptămână. Încearcă să faci câteva exerciţii uşoare în fiecare zi - 15-20 de minute ar fi suficient pentru început. Nu te gândi că nu vei putea rezista atât. Odată ce începi, s-ar putea să descoperi că nimic nu este imposibil.
5. Alege exerciţii variate!
Plictiseala poate interveni foarte repede, mai ales în cazul celor care nu sunt suficient de motivaţi. Atunci când, de exemplu, nu vrei să slăbeşti câteva kilograme, ci doar să ai un tonus mai bun, exerciţiile repetate de la sală ţi se vor părea anoste. Pentru a evita asta, alege mai multe activităţi pe placul tău şi practică-le intercalat într-o săptămână.
6. Depăşeşte primele 10 minute!
Se spune că primele 8-10 minute de efort fizic sunt cele mai grele. Atunci ni se pare că totul este prea dificil pentru noi şi că ar trebui să renunţăm. Pentru a nu cădea şi tu în această capcană, imaginează-ţi că tot antrenamentul tău este format doar din acele 10 minute. După, vei vedea că ţi se va părea mai uşor şi vei putea continua.
7. Trasează-ţi obiective!
Câte minute de mişcare să faci într-o zi, câte calorii să arzi, ce sport să abordezi, ce parte a corpului să modelezi, la ce greutate să ajungi într-un interval de timp, toate sunt ţeluri potrivite atunci când începi să faci mişcare. Ele te vor ajuta să nu uiţi de ce ai ales această variantă, iar şansele să nu renunţi vor fi mult mai mari.
8. Fă sport chiar şi atunci când eşti obosit!
De multe ori, programul încărcat, echipamentul uitat acasă, oboseala acumulată peste zi sunt doar pretexte pentru a nu mai face sport. Aşadar, ia-ţi în permanenţă echipamentul cu tine, iar seara nu trece întâi pe acasă. Sunt şanse mari să nu mai pleci odată ce ai ajuns în sufrageria ta primitoare. Ţine minte că sportul are rolul de a te energiza, aşa că ai putea uita de oboseală după 45 de minute de mişcare.
un articol de Marina Râşnoveanu