Recapătă-ţi energia după vacanţa de Paşti

Recapătă-ţi energia după vacanţa de Paşti

Prea multe ouă roşii, iepuraşi de ciocolată şi mese copioase în cadrul cărora carnea de miel devenise o constantă? Ei bine, după atâtea zile libere şi excese alimentare e timpul să faci unele schimbări pentru a-ţi recăpăta energia şi buna dispoziţie.

De asemenea, e foarte posibil ca toxinele acumulate şi sedentarismul să îşi fi pus amprenta şi asupra trupului tău, aşa că nu ar fi rău să te gândeşti şi la un program special de exerciţii fizice.

Chiar dacă e greu să reintri în ritm, află că îţi poţi recăpăta energia foarte simplu, urmând metodele de mai jos.

Exerciţii fizice – intense sau moderate, efectul lor va fi acelaşi


Desigur, e uşor să îţi recomandăm sportul ca soluţie imediată, însă ştim că rutina poate fi uneori mai puternică. Aşa că, îţi propunem să începi treptat, cu o sesiune de 10 minute, dimineaţa sau seara, după lucru. Execută 20 de flotări, 10 genuflexiuni şi câteva exerciţii cu ridicări de greutăţi.

Un studiu realizat la Universitatea din Georgia în 2008 arată că exerciţiile fizice de intensitate scăzută, dar practicate regulat ne pot creşte energia cu 20%. Ba mai mult, deşi cei mai mulţi se feresc în această perioadă de exerciţii intense, se pare că şi acestea sunt benefice revigorării după excesele de sărbători.

Antrenamentele intense te obosesc pe moment, însă reduc considerabil tensiunea din corp, iar după aproximativ o oră ţesutul muscular începe să îşi revină, crescând şi nivelul de energie.

Orice formă de mişcarea aerobică este recomandată în acest sens, experţii susţinând că antrenamentul va fi eficientizat la maxim dacă mănânci câteva fructe înainte de a începe.

Reinventează-ţi dieta cu ajutorul alimentelor energizante

Oricât de greu ar fi să treci de la pască şi cozonac la fructe şi salate uşoare, e timpul ca alimentaţia să contribuie la procesul de detoxifiere. Aşadar, elimină toate preparatele tradiţionale şi încearcă să mănânci cât mai sănătos. Ai grijă să nu cazi în extrema dietelor drastice pentru că acestea îţi vor da peste cap metabolismul, rezultatele nefiind cele aşteptate.

Ai putea opta şi pentru alimente despre care se ştie că ne energizează foarte mult. De exemplu, alege ceaiul verde care va contribui şi la arderea depozitelor de grăsime, seminţele de in, floarea soarelui sau dovleac, bogate în vitamina B, proteine, acizi graşi Omega 3, magneziu, fier sau citrice care îţi vor întări imunitatea şi te vor ajuta să dai jos cele câteva kilograme în plus.

O altă variantă ar fi şi aceea a smoothie-urilor din fructe sau legume verzi. De exemplu, bea în fiecare zi o astfel de băutură realizată dintr-o banană, 3-4 căpşune, suc de portocale, o lingură de pudră proteică, o jumătate de iaurt sărac în grăsimi şi, opţional, gheaţă.

un articol de Marina Râşnoveanu

Tag-uri: energie, excese, Pasti, sport, dieta

Comentariul tau

codul de validare