Care este cel mai indicat moment pentru a face sport?
De cele mai multe ori, alegem să facem sport înainte sau după programul de la serviciu. Nu luăm în considerare sfaturile specialiştilor cu privire la cel mai bun moment al zilei pentru a face mişcare, gândind, poate, că acest detaliu nu este important. Cu toate astea, dacă tot ne facem timp pentru sport de cel puţin câteva ori pe săptămână, de ce să nu mergem la sala atunci când organismul nostru poate lucra la capacitate maximă, iar antrenamentul ne poate aduce rezultatele aşteptate?
Citeşte mai jos, câteva dintre rezultatele cercetărilor cu privire la cel mai indicat moment al zilei pentru a face sport:
• Specialiştii din cadrul Clinical Research Centre de la Universitatea Chicago, au ajuns la concluzia că metabolismul corpului nostru funcţionează mult mai bine şi se adaptează mult mai uşor mişcării fizice după-amiaza sau seara. Atunci, glicemia scade destul de mult, iar nivelul a doi hormoni, cortisol şi tirotropină, este mai mare. Aceste două rezultate sunt semnele că organismul se adaptează mai uşor, iar corpul poate face efort susţinut şi intens. Ba mai mult, modificările corpului sunt responsabile şi cu rezultatele sportivilor de perfomanţă, rezultate ce diferă uneori în funcţie de momentul zilei.
• În cazul în care eşti interesat cum se poate valorifica la maxim antrenamentul fizic, află că dimineaţa sunt recomandate exerciţiile fizice ce pun accent pe tehnica de execuţie, în timp ce după-amiaza sau seara, ar fi bine să abordezi mişcarea fizică intensă pentru că acum poţi arde cele mai multe calorii. De asemenea, între orele 15.00-19.00 ar fi bine să faci sport pentru rezistenţa şi creşterea masei musculare.
• Un alt studiu ce a monitorizat activitatea plămânilor, a metabolismului corpului nostru, schimbările la nivel hormonal şi temperatura corpului, a arătat faptul că ar fi recomandat să facem sport în jurul ore 18.00. Se pare că nivelul hormonilor atinge punctul maxim la această oră, mişcarea fiind indicată cu 3 ore înainte sau 3 ore după acest climax.
• Există şi activităţi fizice pentru care momentul zilei ales nu este cel mai important. Un exemplu poate fi mersul pe jos, un tip de mişcare recomandat pentru arderea grăsimilor şi care poate da rezultate dacă îl practicăm regulat, cât mai mult timp.
• Cu toate că rezultatele studiilor sunt din ce în ce mai concludente, specialiştii iau in calcul si faptul că nu toate organismele reacţionează la fel. De aceea, cel mai important este să te cunoşti şi să îţi asculţi corpul: unele persoane pot “funcţiona” mai bine dimineaţa, iar altele poate nu au suficientă energie la sfârşitul zilei. De asemenea, unele persoane preferă să facă sport dimineaţa pentru că astfel se pot ţine mai uşor de acest obicei şi, în plus, au mai multă energie şi bună dispoziţie pentru întreaga zi.
un articol de Marina Râşnoveanu
Ce spun ceilalti
Multumim pentru comentariu, insa dupa cum spui si tu si precizam si noi in articol acestea sunt rezultatele unor studii conduse de specialisti - bazate pe activitatea unor voluntari, un anumit context si conditii clare - ca orice studiu, concluziile au si ele o marja de eroare, insa totusi ele se bazeaza pe ceva concret. Ba mai mult, informatiile au caracter general, dar pe baza lor fiecare isi poate da seama cand ii este cel mai prielnic moment pentru a face sport...
Ar trebui sa va mai documentati si sa tratati subiectele mai profesionist. Nu contest rezultatele acestor studii. Doar superficialitatea lor. Mult succes