Snow Fest 2013 – Les 2 Alpes, Franţa
Snow Fest a ajuns deja la cea de-a III-a ediţie. Anul acesta, evenimentul va avea loc în intervalul 16-23 martie 2013, iar organizatorii au pregătit deja numeroase surprize.
Dacă eşti un împătimit al sporturilor de iarnă şi vrei să te distrezi alături de prieteni, nu trebuie să ratezi Snow Fest 2013! Concerte live (Şuie Paparude, Pagal şi CDj Cristian-Daniel), instructaj şi demonstraţii de freestyle, concursuri, party-uri şi diverse beneficii pentru participanţi – toate sunt incluse în programul din acest an.
Pentru doar 320 de euro, vei avea cazare 7 nopţi, 6 zile skipass şi acces la toate concertele, party-urile şi concursurile organizate. Organizatorii asigură contra-cost şi transportul cu autocarul sau transferul de la aeroport. În plus, toţi participanţii vor beneficia de reduceri la închirieri echipamente, Winter Outlet şi la diverse alte locaţii din staţiune.
Staţiunea Les Deux Alpes din Franţa se afla la o altitudine de 3600 m şi are 225 km de pârtii de toate dificultăţile. Resortul incude şi un snowpark şi servicii de de after ski (patinoar, centre fitness, saună, piscină, paraseiling, escaladare cascadă de gheaţă etc).
Pentru mai multe informaţii, accesează site-ul evenimentului snow-fest.ro sau pagina de Facebook facebook.com/SnowFest