Romanian Ski Days – Kaprun, Austria

Romanian Ski Days – Kaprun, Austria

Sezonul de schi se deschide anul acesta cu ediţia a III-a a Romanian Ski Days, în Kaprun, Austria. În week-endul de 1 decembrie (29 noiembrie – 3 decembrie 2012) iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi în Austria pentru a se bucura de zăpadă, dar şi de party-urile şi surprizele pregătite de organizatori.

Trei zile de schi, 6 party-uri, concerte şi concursuri, toate rezervate special românilor care vor ajunge în acest week-end la Romanian Ski Days. Anul acesta, invitaţii sunt Vama, Grimus, Dan Helciug şi Spitalul de Urgenţă, Aminda şi Hazard, Incognito şi DJ Cristian Daniel.

Staţiunea Kaprun se află la aproximativ 100km sud de oraşul Salzburg, având cel mai apropiat gheţar de România, Kitszteinhorn. Kaprun este locul ideal pentru schi, cu 138km de pârtii pentru toate categoriile de schiori.

Organizatorii au pregătit mai multe pachete avantajoase, incluzând cazarea şi skipass. Pentru mai multe detalii despre evenimentul Romanian Ski Days, accesează site-ul /www.romanianskidays.ro/ sau pagina de Facebook facebook.com/romanianskidays

Comentariul tau

codul de validare