Instructorii şi clasele de sport de la “Cea mai mare oră de sport” 2013

Instructorii şi clasele de sport de la “Cea mai mare oră de sport” 2013

Pentru că ne dorim să ne fii alături sâmbătă, 6 iulie 2013, la “Cea mai mare oră de sport”, ediţia a III-a, iată mai jos câteva informaţii despre instructorii prezenţi şi clasele de sport pe care ţi le oferim în cadrul acestui eveniment.

Real Ryder


Bicicleta staţionară le permite oamenilor să facă sport acasă ori în sala de fitness, în deplină siguranţă. Acest tip de activitate fizică se traduce în primul rând prin comoditate şi timp salvat. Şi dacă pentru unii bicicleta staţionară înseamnă o clasă tipică de spinning pe o bicicletă staţionară clasică, iată că Real Ryder vine cu ceva în plus. Tehnologia ciclcismului de interior face un salt revoluţionar cu bicicletele Real Ryder, care au un cadru unic, ce se poate înclina şi balansa pentru o experienţă mai apropiată de senzaţia pe care o dă pedalarea unei biciclete pentru exterior.

Folosirea acestui tip de bicicletă oferă nu doar o experienţă mai reală de ciclism, ci şi avantaje pentru antrenament, acoperind atât partea cardio şi de antrenament a picioarelor, dar şi echilibru şi antrenament pentru partea superioară a corpului.

Clasele de spinning se transformă într-un adevărat show cu ajutorul Real Ryder.
 
Functional Training cu Mihaela Murgu

Programul de Functional Training presupune exerciţii în care este folosită greutatea corpului.

Mihaela Murgu a studiat baletul clasic şi modern, iar din 1997 şi-a început activitatea şi în domeniul fitness. În prezent, lucrează ca instructor de aerobic, având ore de Aerobic în Circuit, PortDeBras, Aqua Gym, Step-aerobic, Functional Intensive Training, Body Shape, Slim&Tone, dar şi Ballet Barre Workout, un program care îmbină aerobicul cu  elemente din baletul clasic.

Dansuri pentru copii cu Oana Ioniţă, Flori Iordache şi Camelia Dinu


Coregrafa Oana Ioniţă este cunoscută de mulţi ani ca "Bebeluşa Oana", în urma prezenţei sale în emisiunea "Cronica Cârcotaşilor". La Dance Planet, Oana a creat împreună cu echipa sa, un loc numai bun pentru cei care îşi doresc să facă mişcare în pas de dans.

Flori Iordache este coregraf, instructor de dans şi gimnastică aerobică şi va fi prezentă la „Cea mai mare oră de sport” împreună cu un grup de copii de la Millenium Art din Giurgiu.

Camelia Dinu, profesor de dans şi instructor Kangoo Jumps şi Kangoo Junior va veni împreună cu Trupa Sobis tot pentru a susţine un program de dansuri pentru copii.

Bokwa cu Rustam Haceaturov

Bokwa presupune o clasă de 50 de minute de antrenament cardio, sub forma unui dans. Antrenamentul Bokwa se bazează pe mişcări ce trasează litere, cifre şi semne, având în fundal melodii antrenante.

Rustam Haceaturov este fost dansator sportiv de performanţă şi în prezent instructor Bokwa Fitness, Steel Tonic şi Zumba. Clasele antrenante de anii trecuţi de la Mişcarea Face Bine ne determină să credem că şi în acest an Rustam va veni cu o clasă ce îi va atrage pe cei prezenţi să încerce Bokwa.

Zumba


Zumba este deja un nume ce nu mai are nevoie de prezentări. Clasele de Zumba sunt amuzante şi antrenante, combinaţie de dans şi aerobic susţinute pe melodii din diverse genuri muzicale. Cele mai folosite şi populare sunt clasele ce se desfăşoară pe melodii latino.

BootCamp România

Antrenamentele de tip Boot Camp sunt antrenamente de tip militar adaptate pentru a fi accesibile publicului larg. Boot Camp-ul testează limitele şi educă autocontrolul. Se diferenţiază faţă de un antrenament la sală prin mai multă acţiune şi implicare din partea participanţilor şi prin folosirea unor echipamente precum: funii, saci de box, anvelope.

Kick Box cu Răzvan Protasievici

Răzvan Protasievici este absolvent ANEFS, specializarea Arte Marţiale, dar a lucrat pe rând şi ca dansator, model sau antrenor personal. În ultimii ani antrenamentele sale de tip Kick Box şi Tae Bo se desfăşoară cu sala plină.

X-Tempo cu Mihaela Opria


Mihaela Opria este instructor de aerobic de peste 10 ani. Ea predă clase de Step, Fitbox, Dance Aerobic, Rebound, Zumba. Programul Xtempo este o clasă plină de energie, ce presupune utilizarea de platforme pentru Step Aerobic.

Kangoo Jumps cu Andreea Zaragiu, Gabriel Ghiţă, Miruna Maria


Kangoo Jumps este un program de antrenament ce are foarte mulţi fani în România, deosebindu-se de alte programe prin încălţămintea specială cu arcuri şi coregrafia caracteristică.

Andreea Zaragiu este fosta componentă a loturilor naţionale de Kempo şi Wushu şi multiplă Campioană Naţională, Europeană şi Mondială, Andreea este laureat al Sportului în 2007, ce are un DUSN în Kempo şi un DUAN în WuShu. Predă clase inspirate din artele marţiale, dar şi Kangoo Jumps.

Gabriel Ghiţă a practicat scrimă timp de 15 ani, fiind multiplu medaliat la campionatele naţionale şi medaliat cu argint la Campionatul Mondial Militar. El susţine în prezent programe de Step Dance, Dance şi Kangoo Jumps.

Miruna Maria a practicat de mică dans sportiv, înot şi volei, iar în prezent este instructor de Kangoo Jumps.

Comentariul tau

codul de validare