Cupa Emmedue Sport 2012

Cupa Emmedue Sport 2012

Cupa Emmedue Sport 2012 prin Asociaţia Naţională a Cicliştilor îşi invită concurenţii la startul competiţiei care se va desfăşura în perioada 26-27 Mai 2012. Ediţia din acest an continuă formula competiţională lansată în 2011 şi vă propune 2 zile pline de curse pe şosea şi off-road.

ZIUA 1 – 26.05.2012: O cursă de fond pe şosea de 100 km pe un traseu deluros care va porni din Ploieşti, Parcul Bucov şi va traversa zone viticole celebre precum Valea Călugărească, Dealu Mare, Domeniile Tohani, Ceptura şi va ajunge cu finish-ul pe deja renumitul deal de la Crama Seciu. Se va acorda un premiu special „King of the Hills” celui mai bun căţărător al competiţiei. Organizatorii au introdus aici o nouă cursă, şosea 50km, un traseu ceva mai accesibil.

ZIUA 2 – 27.05.2012:
O zi dedicată mountain bike-ului. O cursă de maraton de 60 km şi o cursă de semi – maraton de 35 km pe un traseu de drumuri forestiere şi poteci prin păduri, podgorii şi dealuri care vor îţi vor garanta o fantastică întâlnire cu natura.
O noutate o reprezintă şi introducerea unor categorii noi:  Family pentru cursa Mountain bike 35km şi o nouă categorie de vârstă de peste 50 de ani. Concurenţii Elite vor fi acceptaţi în Cursa de Şosea 100km şi Mountain bike 65km şi se vor regăsi doar în clasamentul Open al cursei respective. Categoriile de vârsta vor fi şi la această ediţie rezervate doar amatorilor.

Mai multe detalii pe site-ul oficial al competiţiei http://cupa.emmeduesport.ro/ sau pe pagina de facebook facebook.com/pages/EmmedueSportro

Comentariul tau

codul de validare