Bucharest International Marathon 2011
Asociaţia Bucharest Running Club în colaborare cu Federaţia Română de Atletism organizează cea de IV-a ediţie a Bucharest International Marathon 7-9 octombrie 2011.
Bucharest International Marathon este o competiţie înscrisă în calendarul maratoanelor internaţionale. Anul acesta, în cadrul Bucharest International Marathon se vor organiza şi Campionatele Naţionale de Maraton ale Federaţiei Române de Atletism.
Astfel, te poţi înscrie pe site-ul oficial al evenimentului pentru una dintre probele concursului:
- Maraton individual
- Semi-maraton individual
- Maraton ştafetă
- Cursa scaunelor cu rotile
- Cursa populară
- Crosul copiilor
În cadrul competiţiei, se pot înregistra sportivi sau iubitori ai sportului cu vârsta de cel puţin 18 ani, excepţie făcând ultimele două categorii.
Astfel, Crosul Copiilor se va organiza sâmbătă 8 octombrie, 2011, înscrierile fiind deschise pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani. Evenimentul va cuprinde atât traseul prestabilit, cât şi un program artistic dedicat celor mici.
Cursa Populară este destinată celor cu vârsta de cel puţin 13 ani, traseul parcurs fiind de 4 km..
Pentru mai multe detalii referitoare la posibilităţile de înscriere, trasee sau categorii, accesează site-ul oficial al evenimentului: http://bucharest-marathon.com/info-bim/ sau pagina de Facebook al Bucharest International Marathon, ediţia 2011: http://www.facebook.com/BucharestMarathon