Bokwa Fitness – cifre şi litere desenate prin mişcările corpului

Bokwa Fitness – cifre şi litere desenate prin mişcările corpului

Unul dintre cele mai noi antrenamente fitness a ajuns de ceva timp şi în România. Cum accentul cade aproape întotdeauna pe exerciţii fizice eficiente, dar neapărat distractive, pe care să nu le simţi ca pe o corvoadă, iată că şi Bokwa Fitness îndeplineşte aceste două cerinţe de bază.

În plus, antrenamentul în cadrul căruia vei desena cifre şi litere prin mişcările corpului este conceput astfel încât să poată fi practicat de oricine, indiferent de vârstă, sex sau condiţie fizică.

Citeşte mai jos câteva informaţii despre acest nou tip de antrenament care, deşi nu respectă rigorile exerciţiilor executate la aparatele cardio, prezintă la fel de multe beneficii. Elementul bonus va fi, bineînţeles, distracţia.

•    Paul Mavi este numele instructorului fitness şi dansatorului care a creat acest nou tip de antrenament în anul 2000. Mavi a vrut să îmbine pasiunea pentru fitness cu rădăcinile sale sud-africane. De altfel, Bokwa derivă din îmbinarea a două cuvinte semnificative: Bo de la boxing uşor şi Kwa simbolizând dânsul tradiţional Kwaito.

•    În cadrul Bokwa nu există reguli bine stabilite dinainte. Pe ritmul muzicii, participanţii desenează prin mişcările corpului numere şi litere, lucrându-şi toţi muşchii corpului, dar şi abilităţi ca rezistenţa şi flexibilitatea.

•    Practicat regulat, Bokwa Fitness are numeroase beneficii asupra organismului nostru:

–    Acţionează ca un intens antrenament cardio, ajutându-ne să slăbim kilograme bune.
În timpul unei singure şedinţe Bokwa se ard până la 1200 de calorii.

–    Îmbunătăţeşte activitatea cardiovasculară, scăzând riscul afecţiunilor cardiace.

–    Poate fi numit şi un antrenament de tip mind-body
întrucât ne creşte buna dispoziţie şi ne detensionează.

–    Ajută la creşterea rezistenţei musculare, a flexibilităţii şi a tonusului general.

–    Nu este un antrenament greu, fiind la îndemâna oricui, indiferent dacă ai mai făcut sport până atunci sau nu.

un articol de Marina Rasnoveanu

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

facebook
youtube
instagram