Ca în orice alt domeniu, şi fitness-ul propune periodic antrenamente noi şi diferite. Exerciţiile fizice cu ajutorul cărora ne putem lucra corpul şi relaxa mintea sunt astăzi concepute de instructori preocupaţi de mecanismul prin care organismul nostru funcţionează.
Un astfel de exemplu este şi antrenamentul Beamfit, considerat de mulţi viitorul în materie de fitness. David Mesirow, “părintele” acestui program, s-a gândit prima dată la astfel de exerciţii pe când se afla la piscină. La un moment dat, Mesirow a renunţat la mişcările laterale, observând că devine mult mai conştient de corpul său, încercând în mod natural să îşi păstreze echilibrul.
Ce presupune antrenamentul Beamfit?
Mişcările se execută la aparatul numit beam, o bară uşoară din burete, lungă de 1.5 metri, lată de 15 cm şi înaltă de 5 cm. Antrenamentele au loc de fiecare dată cu picioarele goale şi implică atât mişcări pe această bară, cât şi exerciţii lângă ea. Aceasta alternanţă, cât şi încercarea de a-ţi menţine echilibrul pe o porţiune îngustă îţi cresc rezistenţa, echilibrul şi mobilitatea.
Beamfitul poate fi practicat de oricine, indiferent de vârstă şi poate fi structurat în funcţie de condiţia ta fizică.
Care sunt beneficiile acestor exerciţii?
– Creşti concentrarea asupra propiului corp, toţi muşchii fiind implicaţi în mişcările executate pe bară.
– Îţi îmbunătăţeşti echilibrul, postura şi mobilitatea.
– Fiind atent la orice mişcare, te detensionezi şi îţi poţi însuşi mult mai uşor tehnicile de respiraţie corecte. Beamfit-ul este văzut de mulţi şi ca un eficient antrenament mind-body.
– Îţi întăreşti articulaţiile.
– Atingerea unui echilibru în mişcare creşte în special rezistenţa trunchiului.
– Îţi tonifici muşchii braţelor şi ai picioarelor.
Chiar dacă ţi se pare prea dificil să faci sport pe o bară atât de îngustă, antrenamentul Beamfit nu este nici pe departe unul complicat. Ba mai mult, te vei simţi ca un mic gimnast, încercând să îţi atingi obiectivele. Un lucru este sigur: la finalul antrenamentului vei fi mai energic şi mai relaxat.
un articol de Marina Rasnoveanu
Add Comment