În fiecare an, “Prima evadare” deschide sezonul maratoanelor MTB cu o versiune uşoară, dar foarte populară, destinată pasionaţilor de ciclism. Concursul de ciclism cross country se va desfăşura în 2013 pe 12 mai, iar la start sunt aşteptaţi atât amatori, cât şi profesionişti.
Deşi mai sunt câteva luni până la startul competiţiei, înscrierile vor face în martie-aprilie, aşa că accesează periodic site-ul oficial sau pagina de Facebook Prima Evadare.
Concursul a înregistrat un număr record de participanţi atât în 2011, cât şi în 2012, anul acesta aşteptându-se la start la fel de mulţi participanţi.
Traseul dintre Bucureşti şi Snagov are aproximativ 55 km, iar pentru parcurgerea lui organizatorii recomandă cel puţin 2-3 ieşiri mai lungi pe teren accidentat înainte de 12 mai. Traseul este marcat pe toată distanţa, are 3 zone de alimentare, 12 puncte de control, participanţii fiind asistaţi de poliţie şi salvare. În plus, “Prima Evadare” are şi o componentă eco, pădurile de pe traseu fiind curăţate din timp de primării şi voluntari.