Cursele de alergare în noroi – distracţie şi sport în stil nonconformist

Cursele de alergare în noroi – distracţie şi sport în stil nonconformist

Periodic aflăm noi modalităţi de antrenament. Trenduri precum Pilates, Yoga sau Zumba au câştigat teren în fata mişcării fizice tradiţionale. Tendinţa de a căuta permanent provocări noi şi interesante a dus la apariţia unor fenomene sportive mai puţin înţelese şi abordate la noi.

Mud Runs sau cursele de alergare în noroi reprezintă un astfel de exemplu. În România, am putea spune că doar jocul de Paint Ball se aseamănă întrucâtva  cu aceste curse atât de populare în ţări precum Statele Unite ale Americii, Canada sau Australia. Ambele mizează pe provocare şi divertisment, cu menţiunea că primele sunt ceva mai periculoase şi nu au reguli atât de stricte.

Prima cursă Mud Run a fost organizată în 1989 la Austin, de un grup de soldaţi care strângeau fonduri pentru mai multe cazuri umanitare. Cursa respectivă a avut 99 de participanţi şi a mizat pe adoptarea unui traseu dificil, offroad, cu obstacole care recreau condiţiile din armată.

Astăzi, cursele se desfăşoară peste tot în lume, numărând anual în jur de 800.000 de alergători. Mad Runs se organizează în general offroad, pe distanţe de 5 sau 10 km, în condiţii extrem de vitrege: teren accidentat, noroi, obstacole pe care participanţii trebuie să le depăşească etc. De multe ori, la cursele de Mud Run au loc concerte rock şi petreceri.

Mulţi s-au întrebat ce a dus la creşterea popularităţii acestor curse. Se pare că Mud Runs sunt doar o altă posibilitate de a fi din nou copii, reprezentând un joc solicitant şi incitant, dar pentru oameni mari. Cursele nu au reguli stricte, participanţii pot merge la pas sau pot chiar ocoli obstacolele prea grele. Din păcate, nici aceste curse nu au fost lipsite de incidente care au pus la îndoială condiţiile de siguranţă. Mulţi sunt de părere că vremea este principalul factor de risc, aşa cum fiecare participant trebuie să fie conştient că nu va ieşi dintr-o astfel de cursă fără cel puţin o zgârietură.

Totuşi, organizatorii au întotdeauna recomandări clare în privinţa echipamentului sau a condiţiilor de siguranţă.

Şi, în vreme ce unii se preocupă încă de scopul şi dezavantajele unor astfel de curse, ceilalţi se bucură în voie şi cu entuziasm de această formă de mişcare nonconformistă. Efortul depus în timpul acestor curse este unul considerabil, la fel şi distracţia. Rămâne de văzut dacă efectul Mud Run va cuprinde curând şi România.

un articol de Marina Rasnoveanu
 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

facebook
youtube
instagram