Mersul pe jos – află secretele exerciţiului fizic complet

Mersul pe jos – află secretele exerciţiului fizic complet

Deseori, alegem cele mai complicate antrenamente în speranţa că acele exerciţii intense sunt soluţia pentru un corp perfect şi un tonus de invidiat. Ne documentăm, mergem la sală, ne echipăm corespunzător şi încercăm să ţinem pasul cu noul nostru stil de viaţă. Nu ştim, însă, că una dintre cele mai simple şi eficiente modalităţi de a rămâne în formă ne este mult mai la îndemână.

Mersul pe jos este o activitate aparent banală, pe care mulţi nici nu o încadrează în categoria exerciţiilor fizice moderate. Cu toate astea, concepţia conform căreia doar aparatele fitness sau antrenamentele cardio susţinute şi intense dau rezultate vizibile este complet greşită.

Atât timp cât mersul pe jos nu se rezumă la drumul dintre casă-masină-serviciu, ba mai mult, încercăm de fiecare dată să renunţăm la mijloacele de transport pentru un plus de mişcare în aer liber, acest tip de activitate poate înlocui cu succes antrenamentele fitness.

Iată cele mai importante beneficii ale mersului pe jos:

–    Previne diabetul de tip II. Un studiu al Programului de Prevenire a Diabetului din Statele Unite ale Americii a demonstrat că 150 de minute pe săptămână de mers pe jos scad cu 58% riscul apariţiei acestei afecţiuni.

–    Îmbunătăţeşte funcţionarea sistemului cardiovascular, previne apariţia bolilor de inimă şi te protejează împotriva infarctului. Ca şi pe banda de alergat, şi în timpul “sesiunilor” de mers pe jos poţi sprinta, poţi merge mai lent, apoi mai repede, astfel încât pulsul tău să crească. Dacă mergi pe jos regulat, aproximativ 2000 de paşi în fiecare zi, starea sănătăţii se va îmbunătăţi considerabil. Este cunoscut faptul că mersul pe jos scade nivelul colesterolului rău şi îl creşte pe cel al colesterolului bun, HDL. De asemenea, pentru a reduce considerabil riscul de a face infarct, este recomandat să mergi pe jos in mod regulat, dar într-un ritm alert.

–    Ameliorează stări precum depresia sau anxietatea.

–    Îmbunătăţeşte activitatea cognitivă, fiind cea mai potrivită formă de mişcare pentru a îmbunătăţi capacitatea de concentrare, de memorare etc.

–    Reduce riscul apariţiei diferitelor tipuri de cancer. În acest sens, un studiu a arătat că, femeile care au mers pe jos între o oră şi un sfert şi două ore şi jumătate pe săptămână au prezentat cu 18% mai puţine riscuri de a dezvolta cancer la sân. Rezultate îmbucuratoare au fost înregistrate şi în cazul cancerului la colon, mersul pe jos fiind prezentat in numeroase studii drept un factor de prevenţie foarte important.

–    Creşte rezistenţa sistemului osos. Aşadar, dacă vrei să previi apariţia bolilor precum osteoporoza, mergi pe jos în fiecare zi, cel puţin 30 de minute.

–    Tonifică corpul şi topeşte depozitele de grăsime. In funcţie de ritmul ales, se pot pierde până la 600 de calorii intr-o oră, dovada clară că te poti menţine in formă şi fără antrenamentele intense de la sală.

–    Îmbunătăţeşte viaţa sexuală. Poate n-ai crede, dar, se pare că mersul pe jos în ritm alert nu doar sporeşte apetitul sexual, dar creşte şi satisfacţia sexuală.

Trebuie să ştii, însă, că şi mersul pe jos are anumite reguli. Dacă vrei să faci totul ca la carte, citeşte mai jos câteva dintre aceste "trucuri":

1.    Nu începe cu distanţe lungi, ci optează pentru rute scurte.

2.    Menţine aceeaşi distanţă cel puţin de 3 ori pe săptămână, după care poţi creşte încetul cu încetul atât distanţa, cât şi durata.

3.    Fă exerciţii de stretching înainte şi după plimbare! Chiar dacă nu faci altceva decât să mergi pe jos, asta nu înseamnă că poţi sări peste perioada de încălzire.

4.    Regulile generale pe care le respectai la antrenamentele de sală sunt şi aici valabile. Aşadar, nu te plimba imediat după o masă copioasă, dar nici nu pleca la drum fără să fi servit o gustare.

5.    Fii atent la postură! Mergi cât se poate de drept şi lasă-ţi mâinile să se mişte natural pe lângă corp. Sprintează uneori, dar nu uita de poziţia corpului pentru că aceasta echivalează în acest caz cu o tehnică corectă de execuţie.

6.    Hidratează-te şi poartă haine lejere şi conforabile!

7.    Alege rute diferite pentru a nu te plictisi!

8.    Fii atent la vreme, mai ales dacă te confrunţi cu unele afecţiuni mai complicate, cum ar astmul! În acest caz, de exemplu, sunt de evitat plimbările lungi în zilele toride sau în lunile de primăvară, atunci când polenul copacilor poate reprezenta o problemă.

un articol de Marina Râşnoveanu

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

facebook
youtube
instagram