Mai sunt doar câteva zile până la Sfintele Sărbători de Paşte, iar pregătirile sunt în toi. Goana după cadouri, prepararea mâncărurilor tradiţionale, mini-vacanţa organizată pe ultima sută de metri sau curăţenia de Paşte, toate aşteaptă să fie bifate pe o listă imaginară. Cu toate acestea, nu ar trebui să uităm nici de semnificaţia religioasă a acestei săptămâni, aşa că ar fi bine să încetinim un pic ritmul şi să ne gândim mai mult la noi. În preajma oricăror sărbători tindem să uităm de exerciţiile fizice atât de necesare sau de dieta pe care ne-am străduit să o respectăm. Stresul sau acumularea câtorva kilograme în plus sunt doar câteva dintre urmările acestei perioade solicitante.
Există, însă, numeroase modalităţi prin care putem minimaliza aceste efecte negative. Citeşte mai jos câteva sfaturi utile ce te vor ajuta să fii în formă de Sărbătorile de Paşte:
1. Tine post cel puţin câteva zile!
Chiar dacă nu eşti o persoană religioasă, postul alimentar îţi va aduce şi ţie beneficii. Priveşte această schimbare ca pe un plan rapid de detoxifiere a organismului, mai ales că săptămâna viitoare vei fi înconjurat de preparate din miel, pască, ouă înroşite sau alte bucate tradiţionale. Aşadar, n-ar strica să te pregăteşti şi fizic pentru un asemenea festin alimentar. Pentru aceste câteva zile rămase, optează pentru ciorba de lobodă, ştevie, fructe, legume de primăvară şi elimină pe cât posibil zahărul, cafeaua şi alcoolul.
2. Exclude stresul de pe lista de priorităţi!
Cu siguranţă nu îţi doreşti să simţi efectele stresului exact în zilele de sărbătoare, aşa că încearcă să te organizezi din timp pentru a nu te aglomera pe ultima sută de metri. Mergi la cumpărături încă de pe-acum, învaţă să delegi sarcini şi altor membri ai familiei sau înroşeşte ouă încă din Joia Mare. Tradiţia spune că ouăle înroşite în această zi ne apără de suferinţă şi necaz.
3. Găseşte-ţi timp pentru câteva minute de relaxare!
În toată agitaţia pregătirilor, ai nevoie de câteva minute de relaxare. Foloseşte inteligent timpul dintre două ieşiri la supermarket sau timpul de coacere a prăjiturilor din cuptor. Întinde-te pentru câteva minute, inspiră şi expiră, astfel încât să te simţi mai relaxat şi eliberat de orice tensiune. Chiar dacă acum nu ai timp pentru sală, fă câteva exerciţii uşoare, dimineaţa. Mişcarea fizică moderată îţi va îmbunătăţi tonusul şi îţi va oferi energia atât de necesară acum.
4. Fii atent la cumpărăturile pentru Paşte!
Iepuraşii de ciocolată sunt cele mai potrivite cadouri doar pentru rude sau prieteni, aşa că nu îţi face provizii suplimentare cu astfel de produse. Gândeşte-te că deserturile noastre tradiţionale sunt suficiente şi nu ai nevoie de o sursă suplimentară de zahăr. Poate fi o decizie înţeleaptă atât pentru silueta ta, cât şi pentru sănătatea copiilor care oricum vor primi alte şi alte cadouri de Paşte.
5. Consumă cu moderaţie produsele tradiţionale!
Cumpătarea ar trebui să fie cuvântul de ordine, mai ales dacă ai ţinut Postul Paştelui. Organismul tău nu este pregătit încă pentru mâncăruri grase, grele ce îţi pot afecta sănătatea. Aşadar, nu abuza de bunătăţile de pe masă, ci alege întâi preparate mai uşoare, gustă apoi un pic de friptură de miel şi opreşte-te înainte de a ajunge la limită.
6. Ia în calcul şi alte alternative, cum ar fi preparatele vegane!
Mâncarea vie este la mare modă acum, aşa că, nu ar strica să comanzi astfel de produse şi pentru masa de Paşte. Cu siguranţă pasca sau cozonacul raw vor face senzaţie. Există multe restaurante şi magazine de specialitate, cum ar fi ligiapop.com/shop/ sau fibrio.ro/ , aşa că vei avea de unde alege.
7. Programează ieşiri cu prietenii!
Nu sta acasă de Paşte! Fie că mergi în vizită la prieteni, fie că organizezi o excursie la munte, plimbă-te în aceste câteva zile libere. După perioada aglomerată, orice escapadă va fi ca o gură de aer proaspăt. În plus, un alt avantaj al ieşirilor în aer liber este acela că prevenim astfel şi acumularea kilogramelor nedorite.
8. Pregăteşte-te pentru un program intensiv de sport!
Dacă săptămâna aceasta eşti scutit de la sala de fitness, după Paşte pregăteşte-te pentru un program intensiv de mişcare fizică. Dacă vrei să arzi caloriile acumulate de Sărbători cel mai bine ar fi să faci cel puţin o oră pe zi exerciţii de interval training, cel mai eficient antrenament în acest scop.
un articol de Marina Râşnoveanu
Add Comment