Tehnica Mind-Body – formă pentru trup, vindecare pentru spirit

Tehnica Mind-Body –  formă pentru trup, vindecare pentru spirit

Dacă până acum credeai că este suficient să îţi faci timp pentru o oră de exerciţii la sală sau în aer liber, află că te-ai înşelat. Noua tendinţă în sport este de a adopta antrenamente complete şi complexe, care să coreleze mişcările fizice cu concentrarea, respiraţia controlată, meditaţia şi puterea minţii de a spori beneficiile exerciţiilor fizice.

Astfel s-ar defini în mare tehnica mind-body, un sistem ce include diverse abordări ale mişcării fizice. Gândurile şi amintirile generează în corpul nostru reacţii asemănătoare celor avute la acel moment. Aşadar, mintea este capabilă de a trimite impulsuri corpului, relaxându-l sau tensionându-l după caz. Prin extindere, putem spune că, dacă vom face sport fără a participa mental la antrenament, nu vom înregistra rezultatele aşteptate.

Elementele cheie ale tuturor formelor de mişcare mind-body sunt: tehnica de respiraţie, concentrarea, precizia şi controlul. Respiraţia te ajută să te relaxezi, dar şi să creşti eficacitatea antrenamentului. Concentrarea şi controlul mental trebuie să te conecteze total la mişcări, pe care să la percepi atât fizic, cât şi psihic. Tehnica de execuţie (precizia) vine doar să amplifice această conştientizare a relaţionării planului fizic cu cel psihic.

Beneficiile antrenamentului mind-body:

–    reduce stările negative precum panica, anxietate, frică, tristeţe etc.
–    creşte toleranţa corpului la durere
–    “tratează” insomnia
–    îmbunătăţeşte funcţionarea sistemului imunitar
–    reduce timpul de recuperare după intervenţiile chirugicale
–    facilitează obţinerea unui tonus mai bun

Există multe forme de antrenament mind-body, printre cele mai cunoscute numărându-se yoga, pilates, tai chi, qi gong, dar şi altele mai noi şi mai moderne, care par să câştige teren în ultimul timp.

Yoga

Yoga este un termen sanscrit, ce se traduce prin “a uni”. Ca şi practică, Yoga are origini indiene vechi de 4000 de ani ce se axează pe poziţii fizice (asanas), mişcări şi tehnici de respiraţie (pranayama) şi meditaţie. Gândirea pozitivă, stilul de alimentaţie şi alte terapii complementare sunt şi ele foarte importante în cadrul acestei tehnici.

Tai Chi

Tai Chi este o formă de mişcare completă, pentru spirit, trup şi minte. Această artă marţială chineză a apărut prima dată în templele călugărilor taoişti. Tai Chi s-ar mai traduce şi prin “acupunctură sau meditaţie în mişcare”, şi asta pentru că se bazează pe mişcări lente, dar intense, uneori bruşte, şi pe o bună coordonare între partea fizică a corpului cu cea pshica (mintea şi meridianele energetice). De altfel, “chi” se traduce prin energie vitală. Aşadar, Tai Chi reprezintă de fapt buna coordonare şi repartizare a energiei vitale în tot corpul.

Tehnica Nia

Mai puţin cunoscută în ţara noastră, Nia înseamnă “Non Impact Aerobics” sau “Neuromuscular Integrative Action”. La origine, tehnica Nia a apărut ca reacţie la popularitatea exerciţiilor cardio ce deveniseră o modă destul de agresivă în anii ’70. A început cu o fuziune de elemente mind-body, având ca premisă faptul că mişcarea fizică este doar o cale spre descoperirea şi transformarea personală. Nia jonglează cu 52 de mişcări din dans, arte marţiale şi practici vindecătoare.

Antrenamentul Gyrotonic

Gyrotonic este inventat de un etnic maghiar născut în România, Juliu Horvath, stabilit acum în Statele Unite ale Americii. Tehnica sa încorporează mişcări din dans, gimnastică, tai chi, înot şi yoga. În timp, s-au creat aşa numitele aparate Gyrotonic care simulează mişcările specifice activităţile de mai sus.  Tehnica Gyrotonic foloseşte mişcări fluide, dar şi tehnici de respiraţie încercând să stimuleze organele interne şi sistemul neurologic, asta în timp ce, evident, lucrează intens muşchii.

un articol de Marina Râşnoveanu

Sursa foto: Alex Bramwell

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

facebook
youtube
instagram