Ştiu, avem atât de multe recomandări de respectat, încât uităm uneori de indicaţiile medicului, ale instructorului de la sală sau ale prietenei “ştie tot”. Ajungem într-un punct în care nu mai credem că vom putea îmbina în mod armonios alimentaţia, stilul de viaţă şi gândirea pozitivă.
Chiar dacă e greu să ţinem cont de tot ce ne-ar putea ajuta, îţi propunem să citeşti doar 5 dintre acele mici secrete ce îţi pot asigura o viaţă sănătoasă:
1. Consumă alimente sau suplimente ce conţin antioxidanţi!
Antioxidanţii se găsesc în mod natural în corpul nostru, însă nu sunt suficienţi pentru a lupta împotriva radicalilor liberi. Tocmai de aceea, este necesar să consumăm cât mai multe fructe, legume sau suplimente care să suplinească acest deficit. Antioxidanţii neutralizează radicalii liberi, ajută la refacerea celulor, reducând riscul apariţiei cancerului.
– Dintre cele mai importante vitamine în acest sens sunt Vitamina C, Vitamina E şi Betacarotenul.
– Pe lângă suplimentele alimentare, asigură-ţi aportul de antioxidanţi din fructe şi legume, printre cele mai recomandate fiind avocado (reduce nivelul colesterolului şi luptă împotriva cancerului), spanacul ( îţi protejează ochii, ajută densitatea osoasă, prevenind accidentările) sau afinele, sfecla roşie, coacăzele, lămâile etc.
2. Redu nivelul de stres!
Cei mai mulţi dintre români sunt stresaţi din pricina problemelor de la serviciu, a situaţiei financiare şi…a ratelor la bancă. Pe tot parcursul vieţii, ne confruntăm cu acelaşi proces: factorul de stres acţionează asupra noastră, după care urmează faza de apărare, în care totul pare că a revenit la normal. Situaţia se agravează atunci când acest proces se repetă prea des. Atunci, în organismul nostru au loc unele transformări ( adrenalina creşte concentraţia şi cantitatea acizilor graşi liberi, a hormonilor, a enzimelor etc) fapt ce duce la deteriorarea stării de sănătate. Există, însă, câteva soluţii simple prin care poţi face mai bine faţă stresului:
– Complexul de Vitamine B este cel indicat în acest caz întrucât asigură buna funcţionare a sistemului nervos.
– Scrie tot ce crezi că este important. Astfel, nu vei mai fi stresat ori de câte ori nu îţi aminteşti ceva sau te simţi presat de programul prea încărcat.
– Apelează la obiceiuri mici, cu efect maxim: trezeşte-te cu câteva minute mai devreme, ascultă muzică, fii tolerant, deleagă sarcini sau planifică-ţi o vacanţă.
3. Socializează
Apartenenţa la un cerc de prieteni este esenţială atât pentru sănătatea noastră psihică, cât şi pentru cea fizică. La această concluzie au ajuns cercetătorii de la Universităţile Exeter şi Queensland, Australia. Dacă ai mulţi prieteni şi o viaţă socială activă, prezinţi mai puţine riscuri de a te confrunta cu depresie, demenţă, boli de inimă etc.
4. Redu consumul de zahăr
Numeroase studii în domeniu au arătat faptul că persoanele care consumă o cantitate considerabilă de zahăr alb, rafinat prezintă cele mai mari valori ale trigliceridelor. Cu toate astea, cercetătorii nu s-au pus de acord cu privire la modul exact în care zahărul ne influenţează starea de sănătate. Se pare totuşi ca zahărul accentuează sau chiar declanşează unele afecţiuni precum astmul. Limitează consumul de zahăr sau, mai bine, înlocuieşte-l cu zahăr brut, nerafinat sau cu mierea de albine.
5. Fii activ!
Dacă nu poţi respecta regula celor 30 de minute de exerciţii uşoare, deprinde-te cu obiceiuri cât mai sănătoase şi cât mai active: urcă pe scări, mergi pe jos sau cu bicicleta până la serviciu.
un articol de Marina Râşnoveanu
Add Comment