Cafeaua a fost dintotdeauna un subiect controversat atunci când discutam despre beneficiile pe care le poate oferi antrenamentului fizic. Unele voci spuneau că nu e indicat să bem cafea înainte de a practica sport, altele dimpotrivă, s-au grăbit să afirme contrariul. Se pare că studiile în domeniu au relevat faptul că există anumite proprietăţi ale cafelei ce ajută organismul nostru să se adapteze mai bine la efort.
Iată mai jos, câteva dintre concluziile acestor studii:
– Dacă practici sport dimineaţa, nu uita să iei o gustare înainte, după care să bei şi o ceaşcă de cafea. Se pare că aceasta îţi oferă mai multă energie şi îţi creşte rezistenţa, cel puţin asta afirmă cercetătorii de la Universitatea Coventry din Marea Britanie. Cofeina are proprietatea de a reduce acumularea unei substanţe din muşchi ce îngreunează efortul fizic şi scade rezistenţa corpului.
– Cafeaua poate fi considerată şi un “medicament” minune contra durerilor din timpul antrenamentului, arată un studiu realizat la Universitatea din Illinois. Astfel, este foarte posibil să nu ne mai confruntăm cu febră musculară şi să reuşim să abordăm exerciţii mai intense şi mai dificile. De asemenea, consumată în cantităţi rezonabile (o ceaşcă, două pe zi) cafeaua are şi alte proprietăţi “terapeutice”: este benefică în cazul durerilor de cap, îmbunătăţeşte sistemul cardiovascular, este considerată un bun bronhodilatator, scăzând riscul declanşării crizelor astmatice şi îmbunătăţeşte activitatea ficatului.
– Datorită beneficiilor pe care le oferă, cafeaua îţi poate creşte performanţele sportive şi te ajută să faci efort fizic susţinut mai mult timp. Astfel, vei scăpa de kilogramele nedorite şi vei ajunge mai repede la o formă de invidiat. Asociaţia Britanică a Cafelei a recunoscut proprietăţile acesteia, cafeaua fiind şi un ajutor demn de luat în considerare pentru a creşte eficienţa antrenamentului fizic.
– Cafeaua are efect diuretic, aşa că hidratează-te corespunzător atunci când faci sport, mai ales că atunci pierzi apă şi prin transpiraţie.
– Trebuie să ştii că, dacă eşti însărcinată, suferi de afecţiuni ale inimii sau de ulcer, consumul de cafea îţi este interzis.
un articol de Marina Râşnoveanu
5 Comments
Salut, am o intrebare, cafeaua in sine cu restul substantelor care se gasesc in cafea ajuta la antreamentul fizic sau doar cofeina din cafea?
Salut, Ionut! Bineinteles, cofeina are poate o importanta aparte atunci cand ne referim la beneficiile cafelei asupra antrenamentului fizic. Cu toate astea, si celelalte substante ne influenteaza benefic: ajuta la energizare, la cresterea rezistentei organismului sau pur si simplu ne imbunatatesc starea fizica. Cafeaua mai contine si acizi fenolici, cu proprietati antioxidante, glucide, lipide, sodiu, potasiu, magneziu, fosfor, calciu, caroten si diverse vitamine.
cafeaua are un efect puternic diuretic, cel mai eficient lucru in antrenamentul fizic este consumul de bauturi sportive, cum e gatorade… care hidrateaza mult mai bine fata de apa si oricare alt lichid. ar fi fost mai util daca ati fi pus un alt titlu acestui articol, cum ar fi “beneficiile cafelei”. 😛
Am intrebat deoarece potasiu, sodiu, lipidele, magneziu, fosfor, calciu si restu le pot lua si din alte surse.
Am intrebat daca doar cofeina ajuta pt ca pe majoritatea etichetelor ale bauturilor energizante scrie cofeina, chiar si unele suplimente energetice sportive.
Da, cofeina are o importanta sporita, insa nu exagera cu cafeaua. O cafea dupa gustarea de dimineata e suficienta pentru a-ti asigura energia necesara efortului fizic. Numai bine!
Add Comment