Importanţa ritmului cardiac maxim în sport

Importanţa ritmului cardiac maxim în sport

De multe ori, tindem să ne supraapreciem atunci când facem sport. Alegem exerciţii prea grele sau nepotrivite rezultatelor aşteptate. Ei bine, în această situaţie, cea care ne poate veni în ajutor este matematica. Dacă eşti sceptic în acest sens, aminteşte-ţi că şi aparatele cardio îţi indică pulsul, caloriile pierdute, distanţa parcursă şi timpul rămas. Aşadar, numerele sunt importante. Numerele, dar mai ales rata ritmului cardiac maxim.

Dacă vrei să afli mai multe despre această noţiune importantă în sport, citeşte mai jos ce indică ritmul cardiac maxim şi cum îl poţi folosi în favoarea ta, pentru a-ţi eficientiza antrenamentul.

•    Pulsul reprezintă numărul bătăilor inimii pe minut. Acest număr poate varia în funcţie de persoană, de condiţia ei fizică şi de starea în care se află: cea de repaus sau de efort. Pulsul creşte natural atunci când facem mişcare. Valorile normale ale pulsului la copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani se situează între 70 şi 100 de bătăi pe minut, la adulţi valorile acceptate fiind de 60-100 bătăi pe minut.
 
•    Ritmul cardiac maxim reprezintă, cu aproximaţie, cel mai mare puls la care poţi ajunge. Atenţie, acest număr nu se traduce prin intensitatea ideală a efortului fizic depus, ci doar maximul pe care îl poţi atinge.

•    Rata ritmului cardiac maxim se calculează în funcţie de mai mulţi factori: vârstă, condiţie fizică, gen, antecedente medicale etc. Totuşi, există o formulă general valabilă ce îţi poate indica unde te situezi. Scade din 220 vârsta ta şi îţi vei afla ritmul cardiac maxim.

•    De ce este important să ne cunoaştem valoarea ritmului cardiac maxim?

–    Pentru a lucra eficient şi pentru a obţine rezultatele dorite, trebuie să lucrezi la 60-70% din ritmul cardiac maxim. Aşadar, nu te gândi că pulsul tău maxim este cel pe care trebuie să îl atingi în timpul antrenamentului, ci doar 60-70% din acea valoare. Dacă vreodată vei fi tentat să faci exces de zel, ţine minte că o intensitate de 85% din această rată, creşte riscul accidentarilor şi a afecţiunilor cardiovasculare.

–    Scade riscul accidentărilor deoarece ne cunoaştem rezistenţa şi capacitatea organismului.

–    Poţi lucra progresiv, ajungând în timp la pulsul ideal, obţinând astfel şi rezultate în urma antrenamentului.

–    Ştii ce program de sport să adopţi: vezi ce exerciţii sunt prea grele/ prea uşoare pentru tine, intensitatea la care ar trebui să le execuţi etc.

•     Există situaţii în care rata ritmului cardiac maxim poate fi influenţată de afecţiuni sau medicamente prescrise în boli de inimă, boli cardiovasculare, diabet etc. Dacă ştii că starea ta de sănătate nu este una foarte bună, ar fi bine să consulţi medicul înainte de a-ţi calcula rata ritmului cardiac maxim şi de a face sport conform acesteia.

un articol de Marina Râşnoveanu

2 Comments

  • marius Posted December 27, 2011 11:35 am

    Este adevarat doar in anumite privinte.
    Ceea ce spui tu ca trebuie lucrat la 60-70% din puls maxim se aplica doar la anumite sporturi, in special cele de rezistenta ,unde conditia aerobica este primordiala.
    Pentru fiecare sport in parte exista antrenamente specifice cardio. Un sprinter de exemplu va trebui sa lucreze la +90% pentru a se antrena.

  • Dan Bistriteanu Posted January 28, 2012 4:34 pm

    Am 42 de ani si 100kg, teoretic HRmax este de 220-42=178. De 7 ani practic ciclismul ca si amator, de 3 ani merg la competiiti(fara rezultate bune, ma clasez pe la jumatate).Recent m-am hotarat sa trag si pe timpul iernii, ma duc la o sala de Spinning de 2-3 ori pe saptamana, am un ceas cu monitorizare cardiaca si in timpul antrenamentului am ajuns la un puls de 180 (HR 101%). Una din multele intrebari care ma framanta acum este; pot depasi numarul de batati maxim? este asta o performanta? ce ar trebuii sa fac in continuare? Va multumesc

Add Comment

Leave a Reply to marius Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

facebook
youtube
instagram