Fuga de sport

Fuga de sport

Pe când eram elevă, în clasa mea  se spunea adesea că orele de matematică şi fizică sunt mai importante decât cele de sport. Aşa încât mi se părea natural să consider alergatul sau săritul la groapa de nisip drept pierdere de timp şi… atât. Mai mult, “norocul” meu a făcut ca o criză de apendicită să mă salveze de la calvarul alergatului în jurul şcolii şi am primit, pentru o vreme, scutire de la orele de sport.

Au mai trecut nişte ani, însă tot ceea ţinea de activităţile sportive tot nu mă atrăgea.  Clasicul mens sana in corpore sano mi se părea depăşit şi neadecvat personalităţii mele.

A fost nevoie de o vizită la medic pentru a accepta, în cele din urmă, că excluderea sportului de pe lista mea de preocupari nu era doar nesănătoasă, dar că era absolut necesar să pornesc imediat un program intens şi disciplinat de mişcare.  Kilogramele în plus, forma modificată a coloanei, nivelul foarte ridicat al colesterolului erau doar câteva dintre efectele nocive pe care le cauzase încăpăţanarea mea de a respinge orice formă de activitate sportivă. 

Pentru  că nu ştiam de unde să încep, am intrat în prima sală de gimnastică din cartier. Şi aşa am descoperit plăcerea de a face aerobic, din întâmplare. Şi tot din întâmplare, am avut şansa să lucrez cu un antrenor căruia îi datorez, cu totul,  schimbarea de mentalitate. Cu ajutorul lui mi-am redescoperit energia, bucuria de a ma mişca şi am învăţat să respir corect. Într-un interval de câteva săptămâni mi-am reglat problemele de sănătate, prin stretching şi pilates, am reuşit să slăbesc uniform cu tae bo şi spinning.

Îmi recunosc greşeala de a fi…fugit de sport şi sunt recunoscătoare tuturor celor care au fost, cu răbdare şi profesionalism,  alături de mine.
Sportul, miscarea în general, nu pot fi înlocuite sau compensate de nicio alta activitate – asta, acum îmi este clar! De ce sport? Pentru că sportul este o stare spirit, o atitudine care merită întreţinută, pentru că, până la urmă, înseamnă viaţă sanatoasă. Şi o viaţă sănătoasă, ne dorim, până la urmă, cu toţii, nu-i aşa?

un articol de Dana Dumitraşcu
 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

facebook
youtube
instagram