Salată de ardei copţi

Salată de ardei copţi

Salata de ardei copţi seamănă cu visul unei nopţi de vară. Un an întreg o visezi dar te bucuri de ea doar de câteva ori şi asta în cazul în care te încumeţi să coci ardei, la 40 de grade! Ştiu eu pe cineva care spune că plăcere fără durere nu se poate! Şi salata de ardei copţi este la fel. Nu se răceşte bine aragazul că salata a dispărut! Dar să fim optimişti şi să vedem partea bună, adică aroma fantastică a ardeilor copţi, nu căldura!

Date fiind condiţiile, o versiune mai rapidă şi mai spornică, dar şi mai uşor de pregătit este binevenită. Să facem salată de ardei copţi. Să ne răsfăţăm!

Ca să pregăteşti salată de ardei copţi alege ardei graşi mari, de culori diferite, cât de mulţi intră în tava de aragaz! Pentru sos îţi mai trebuie un căţel de usturoi, sare şi piper, trei linguri de ulei, o lingură de oţet balsamic, o legătură de patrunjel şi două mingi de mozzarella.

Spală ardeii şi şterge apa de pe ei. Unge fiecare ardei cu puţin ulei. Aşează-i în tavă în aşa fel încât să încapă cât mai mulţi. Încinge bine cuptorul şi bagă tava la copt. Această fază durează circa 40-45 de minute. După primele 15 minute tava trebuie scoasă din cuptor la fiecare 10 minute, iar ardeii întorşi, pe toate feţele, astfel încât să se coacă în mod cât mai uniform.

Când sunt gata pune toţi ardeii într-un vas mare. Presară puţină sare şi acoperă vasul. Ce a fost mai greu a trecut!
Pisează usturoiul şi adăugă încet o lingură de ulei, până rezulta o maioneză fină. Adăugă două-trei linguri de apă rece şi o lingură de oţet. Potriveşte de sare şi piper.

Când ardeii s-au răcit, pieliţa care îmbracă carnea ardeilor se desprinde foarte uşor. După ce sunt curăţaţi, taie ardeii fâşii. Toarnă peste ardei sosul şi amestecă uşor. După gustul tău mai poţi adăuga oţet sau, de la bun început, să foloseşti fie mai mult usturoi fie să-l elimini complet. Acoperă vasul şi lasă ardeii să se marineze cel puţin două ore la rece.

În final nu-ţi mai rămâne decât să adaugi felii de mozzarella şi pătrunjel proaspăt tocat. Recomandarea mea este să serveşti salata alături de felii de pâine prăjită şi un pahar de vin roşu! Se potrivesc de minune.

Poftă bună!

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

facebook
youtube
instagram