Home » Retete sanatoase » 3 reţete uşoare şi delicioase pentru masa de Crăciun
3 reţete uşoare şi delicioase pentru masa de Crăciun

3 reţete uşoare şi delicioase pentru masa de Crăciun

Dacă vrei să încerci preparate speciale pentru Crăciun, dar nu neapărat pe bază de carne de porc, îţi venim în ajutor. Ai la îndemână numeroase alternative, recomandările noastre fiind trei reţete rafinate, uşoare şi rapid de preparat.

La masa de Crăciun, îţi vei surprinde invitaţii cu un meniu ceva mai diferit decât cel obişnuit, dar care va face cu siguranţă senzaţie. Ţine minte că, pe lângă gust, aspectul preparatelor de Sărbătoare este şi el foarte important.

Ei bine, iată cele 3 reţete uşoare şi delicioase, pe care ţi le propunem pentru cina de Crăciun.

Rulouri cu somon şi ierburi aromate

Timp de preparare 20 de minute

Ingrediente pentru 4 persoane: 4 felii mari de somon afumat, 2 avocado coapte, 1 lime, sucul de la 1 lămâie,  Mascarpone 250 g, ierburi aromate mărunţite (poţi alege între pătrunjel, busuioc, oregano etc), pasta de wasabi, seminţe de susan, sare.

Mod de preparare
– Amestecă Mascarpone cu sucul de lămâie, pasta wasabi, ierburile aromate tocate şi sare. Aşază o felie de somon pe o folie de plastic, după care răspândeşte un pic din compoziţia de mai sus. Rulează somonul, închide-l la capate şi repetă operaţiunea cu celelalte felii de somon, după care lasă la rece câteva minute.

Apoi, presară peste rulouri seminţe de susan, aşază-le pe un platou şi decorează cu felii de avocado stropite cu suc de lime.

Friptură de curcan, cu lămâie şi usturoi

Timp de preparare: 2 ore şi 30 de minute

Ingrediente pentru 10 porţii: 1 curcan, sare, piper, lămâie, câţiva căţei de usturoi tăiaţi pe jumătate, ulei de măsline.

Mod de preparare – Spală curcanul bine şi unge interiorul şi exteriorul cu sare, piper, lămâie şi ulei de măsline. Încălzeşte cuptorul. Aşază curcanul într-o tavă de friptură mai mare, cu pieptul în sus. Dă la cuptor pentru 2 ore, dar ţine minte că intervalul poate varia în funcţie de câte kilograme are curcanul. Pentru a verifica frăgezimea cărnii, verifică cu 30 de minute înainte de timpul calculat, cu ajutorul unei scobitori.

Cremă de ciocolată neagră, cartof dulce şi scorţişoară


Timp de preparare: 20 de minute

Ingrediente pentru 4 persoane: 300 g cartofi dulci, 120 g ciocolată neagră, 7 linguri smântână, un vârf de cuţit de scorţişoară, îndulcitor (sirop de agave sau miere) – opţional.

Mod de preparare
– Curăţă de coajă cartofii dulci, taie-i în bucăţi şi lasă-i la abur aproximativ 15 minute. Topeşte ciocolata la bain-marie, după care, într-un blender, amestecă bucăţile de cartofi, smântână, ciocolata topită şi scorţişoara. Mixează până ce compoziţia devine cremoasă. Dacă vrei ca desertul tău să fie unul ceva mai dulce, poţi adăuga şi sirop de agave sau miere. Păstrează la frigider 2 ore înainte de servire.

un articol de Marina Râşnoveanu

Similar posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *