Home » Cum te misti » Sfatul specialistului » Cum să devii instructor fitness
Cum să devii instructor fitness

Cum să devii instructor fitness

Cum sportul a devenit tot mai important pentru cei care doresc să aibă un stil de viaţă sănătos, şi sălile de fitness au ajuns afaceri tot mai profitabile în ultimii ani. Aparatele cardio şi fitness, serviciile şi facilităţile oferite, locaţia, dar şi instructorii fitness au un rol hotărâtor atunci când decidem să mergem la o sală de sport. Odată cu dezvoltarea acestui domeniu, a crescut şi cererea de instructori fitness, acei antrenori specializaţi care ne îndrumă şi ne oferă consultanţă sportivă, motivaţională, nutritivă, dar şi informaţii preţioase cu privire la cele mai eficiente antrenamente. 

Tocmai de aceea, tot mai mulţi pasionaţi de sport îşi doresc să se îndrepte spre această profesie, îmbinând astfel utilul cu plăcutul. Cu toate astea, drumul nu este atât de uşor pe cât ar crede unii. Pentru a fi instructor fitness nu este suficient să ai o condiţie fizică bună şi să fi citit câte ceva despre corpul uman şi antrenamentele fizice.

Iată mai jos câteva dintre cele mai importante informaţii referitoare la sarcinile, calităţile, dar şi etapele pe care trebuie să le parcurgă un instructor fitness în devenire.

Care este rolul unui instructor fitness?

Cel puţin la nivel teoretic, instructorul fitness are numeroase atribuţii. Este adevărat că, în unele săli de sport, acesta nu şi le însuşeşte pe toate, dar sălile de fitness serioase angajează instructori instruiţi şi capabili de a atinge toate punctele importante de pe fişa de lucru. Aşadar, un instructor fitness trebuie să supravegheze antrenamentele celor prezenţi în sală, să îi consilieze şi să îi motiveze pentru ca aceştia să îşi ducă la bun sfârşit obiectivele sportive. La întâlnirea cu un nou membru al sălii de sport respective, ar fi indicat ca instructorul să aibă o mică discuţie cu acesta în care să afle eventualele accidentări, boli sau alte date importante. Pe lângă aceste cerinţe generale, mulţi instructori fitness urmează şi cursuri suplimentare pentru a preda ore de spinning, aerobic, step, zumba etc.

De ce calităţi ai nevoie pentru a deveni instructor fitness?

Exemplul personal este cel mai elocvent, aşa că felul în care arată instructorul fitness este important. Pe lângă acest aspect, instructorul trebuie să aibă cunoştinţe legate de corpul uman, să predea diverse tipuri de antrenamente şi modalităţile corecte de execuţie (informaţii dobândite în urma absolvirii ANEFS sau a cursurilor în domeniu), să fie pasionat de sport, eventual să fi publicat articole în domeniu şi să fie la curent cu ultimele noutăţi din sport.

Ce studii trebuie să urmezi pentru a ajunge instructor fitness?

Prima variantă ar fi aceea de a fi absolvit Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport. Asta ţi-ar asigura prezenţa calificată într-o sală fitness, pe lângă, să spunem, şi meseria de profesor. O altă variantă ar fi să te înscrii la una dintre şcolile ce oferă cursuri de formare instructori fitness, cursuri recunoscute de Ministerul Învăţământului, Ministerul Muncii sau/şi cu recunoaştere internaţională.

Câteva dintre opţiuni ar putea fi:

–    Cursurile MasterClas
s – cursuri care acoperă o gamă largă de antrenamente pe care se poate specializa un instructor fitness, de la cursuri generale, până la curs specializare aerobic, step, Tae-Bo, Pilates. http://www.masterclass.ro/

–    Cursuri de formare Body Exprim
– Cursuri de formare instructor fitness sau instructor fitness-aerobic http://www.bodyexprim.ro/articole/cursuri-instructori-fitness-aerobic

–    ABC Fitness School – Cursuri acreditate de instructor fitness, aerobic fitness, perfecţionare, personal trainer etc. http://abcfitness.ro/cursuri-acreditate/

un articol de Marina Rasnoveanu

Similar posts

4 Comments

  1. Admin Miscarea Face Bine says:

    Acest articol, ca de altfel toate de pe site-ul http://www.miscareafacebine.ro, are un rol pur informativ. Exemplele de scoli de fitness, magazine cu articole sportive sunt doar cateva optiuni prezentate aleator.

    Nu ne dorim sa facem reclama niciunei companii, firme sau instructor fitness, ci doar sa oferim anumite alternative. De altfel, prezenta intr-un articol de acest gen nu garanteaza nici succesul, nici insuccesul unui reprezentant fitness, intrucat alegerile userilor nu se bazeaza doar pe acest fapt.

    Atat timp cat comentariile dumneavoastra vor fi decente, nu vor contine amenintari, adrese sau numere de telefon, vor fi postate aici. Inclusiv daca doriti sa oferiti si dumneavoastra o alternativa a scolilor de instructor fitness sau oricare alta informatie utila.

    Admin http://www.miscareafacebine.ro

  2. isac says:

    imi place sportul

  3. robert says:

    buna sera .ma numesc robert nicolaie si am o intrebare daca nu am diploma de bac ,si am doar liceul si foarte multi ani de sportiv de performanta in culturism si fitness campionate nationale le locuri de 1….2 …1…2 si etc si 5 ani experianta in domeniu pot optine diploma de instructor participand la un curs de asa ceva …..va multumesc …astept raspuns…deci nu am diploma de bac…..

  4. Admin Miscarea Face Bine says:

    Draga Robert, site-ul nostru este unul informativ, asadar nu iti putem raspunde la intrebare. Am postat comentariul tau in speranta ca vei putea primi raspuns de la persoane din domeniu sau care s-au confruntat cu aceeasi situatie. Iti multumim!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *